x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie 22 de copii de la Școlile Generale din Pitaru și Potlogi, județul Dâmbovița, au mers în prima tabără din viața lor – Tabăra Copilăriei

22 de copii de la Școlile Generale din Pitaru și Potlogi, județul Dâmbovița, au mers în prima tabără din viața lor – Tabăra Copilăriei

10 Mai 2017   •   11:47
22 de copii de la Școlile Generale din Pitaru și Potlogi, județul Dâmbovița, au mers în prima tabără din viața lor – Tabăra Copilăriei

A doua ediție Tabăra Copilăriei a schimbat viața celor 22 de elevi de clasa a V-a de la școlile dâmbovițene Pitaru și Potlogi care, timp de 5 zile, au beneficiat de prima tabără din viața lor. Pentru acești copii, Tabăra Copilăriei desfășurată în Bușteni a însemnat o experiență unică și multe premiere: drumul cu autocarul, cazarea într-un hotel, bucuria de a vedea munții pe care îi știau doar din fotografii, jocuri de dimineața până seara și multe ateliere creative. Sika România a făcut posibilă tabăra pentru acești copii care se ambiționează să meargă la școală și au rezultate remarcabile, în ciuda lipsurilor și a sărăciei cu care se confruntă. Proiectul Tabăra Copilăriei face parte din campania „Schimbă o viață” desfășurată de Fundația Mereu Aproape.

Copiii care au participat la tabără au fost selectați în urma unui concurs în cadrul căruia au realizat compuneri cu titlul „Ce vreau să devin când voi fi mare”. Cei care au transmis cele mai multe emoții și au avut curajul să-și expună visurile ambițioase au fost premiați.

Prin tabăra organizată, Fundația Mereu Aproape le-a oferit acestor copii cu care destinul a fost mai puțin generos cinci zile de copilărie ideală, plină de jocuri și de activități educative, zile în care ei nu au mai fost nevoiți să muncească, așa cum se întâmplă în fiecare zi acasă, unde își ajută părinții.  „Sunt copii care au niște planuri în viață, planuri pe care îmi doresc să ajungă să și le urmeze, și atunci când vor crește mari să dea înapoi din ceea ce au primit”, spune Andreea Șurghie, Project Manager Fundația Mereu Aproape.

Sika Romania a fost alături de Fundația Mereu Aproape în al doilea an consecutiv de tabără într-o misiune unică, de a aduce fericirea copilăriei celor care nu au experimentat-o pe deplin. Susținerea companiei a constat în acoperirea tuturor cheltuielilor necesare pentru deplasarea, cazarea și bunul mers al taberei, valoarea totală a donației fiind de 5.000 de euro. „Pentru noi cel mai important lucru este să continuăm să oferim unor astfel de copii cu rezultate extraordinare, dar cu care destinul nu a fost atât de generos, momente, emoţii pozitive, amintiri plăcute, în aşa fel încât ei să se dezvolte frumos ca orice alt copil, aşa cum este firesc pentru copiii de vârsta lor. Ne străduim să facem posibil acest lucru și pe viitor, astfel încât Tabăra Copilăriei să continue an de an având în compania noastră un partener fidel, care să asigure toate cele necesare desfășurării în bune condiții a acestui proiect”, a declarat Ioana Lorenc, Director PR și Marketing Sika România.

Beneficiarii taberei și-au dorit să joace fotbal, volei sau tenis, să își facă prieteni sau să mănânce clătite, iar Tabăra Copilăriei le-a oferit, pe lângă aceste dorințe împlinite, și alte surprize pe care cei mici le-au primit cu emoție. „Am spus că vreau clătite și am spus că vreau să schimb lumea, să nu mai fim atât de răutăcioși cu cei nevoiași”, a afirmat Maria Oprea, iar Gabriela Ghiță a descris experiența trăită astfel: „Pentru mine e un loc distractiv și foarte frumos și vreau să mulțumesc Fundației Mereu Aproape pentru că ne-a ajutat să fim și noi într-o excursie, pentru mine e prima excursie!”

×
Subiecte în articol: Tabăra Copilăriei