x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Concurs de cultura generala pentru tineri

Concurs de cultura generala pentru tineri

22 Noi 2017   •   13:49

Circa 12.000 de elevi de la 31 de licee din Cluj, tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, s-au înscris la CuGeT, cel mai important concurs de cultură generală din România adresat tinerilor.

Concursul antrenează pasiunea pentru cunoaștere a adolescenților și tinerilor, le dezvoltă spiritul de competiție și contribuie la promovarea lecturii și a documentării continue, în domenii diverse precum literatura, istoria, geografia, politica, muzica, artele, sportul, științele naturii sau științele exacte.

“Este o bucurie să constatăm că numărul de participanți la CuGeT este din ce în ce mai mare, anul acesta un număr record de adolescenți și tineri alegând să ia startul în competiție. Acest lucru ne întărește convingerea că tinerii noștri, atunci când sunt provocați și motivați și în astfel de scopuri, sunt capabili de a se mobiliza și a-și concentra eforturile”,  a declarat Lucia Nora Morariu, președintele Eximtur, companie care susține financiar proiectul.

×