x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel efectuează miercuri o vizită de adio în Franţa

Angela Merkel efectuează miercuri o vizită de adio în Franţa

29 Oct 2021   •   16:04
Angela Merkel efectuează miercuri o vizită de adio în Franţa

Cancelarul german Angela Merkel, va efectua o ultimă vizită în Franţa, miercuri, pentru a se întâlni cu preşedintele Emmanuel Macron la Beaune, a anunţat vineri guvernul de la Berlin, relatează AFP.

Călătoria va fi "axată pe discuţii personale privind chestiunile actuale de politică internaţională şi europeană", a declarat Martina Fietz, purtătoare de cuvânt a guvernului, în cadrul unei conferinţe de presă regulate.

"Invitaţia preşedintelui Macron este un semn al relaţiilor strânse între Germania şi Franţa şi reflectă cooperarea în mod special bazată pe încredere" între cei doi lideri, a adăugat ea.

După 16 ani la putere, Angela Merkel va ieşi din politică după formarea unui nou guvern aşteptată să aibă loc în decembrie.

După legislativele de la 26 septembrie, social-democraţii (SPD), învingători în scrutin, negociază formarea unei coaliţii împreună cu ecologiştii şi liberalii.

Dacă negocierile vor fi încununate de succes, actualul ministru de finanţe, social-democratul Olaf Scholz, îi va succeda Angelei Merkel în funcţia de cancelar. Conservatorii germani, care s-au confruntat cu cea mai mare înfrângere electorală din istorie, se pregătesc să treacă în opoziţie.

Între timp, guvernul Angelei Merkel gestionează afacerile curente.

Cancelarul german s-a mai deplasat la Paris la jumătatea lui septembrie pentru un dineu de lucru cu Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron a fost, în iunie, primul lider străin invitat în acest an în capitala germană, în contextul în care pandemia de COVID-19 a marcat un moment de cotitură în relaţiile dintre Paris şi Berlin, adesea descrise drept motorul UE.

În contextul consecinţelor economice ale crizei sanitare, cele două ţări au lansat iniţiativa unui plan de relansare european de 750 de miliarde de euro, bazat pe o mutualizare a creditelor la nivelul UE şi o redistribuire spre ţările cele mai fragile, rupând astfel cu tabu-ul german în materie de solidaritate financiară, notează AFP.

×
Subiecte în articol: Angela Merkel Emmanuel Macron