Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Număr de înregistrare 760. Mohamedou Ould Slahi este unul dintre deţinuţii din închisoarea americană de la Guantanamo. De 13 ani! Şi nu a fost niciodată judecat. Bărbatul din Mauritania, arestat sub acuzaţia că ar avea legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida în 2001, povesteşte despre torturile şi umilinţele îndurate în această zonă a „non-dreptului absolut”, într-un jurnal pe care îl ţine în celulă.
După o lungă procedură menită să declasifice documentul, „Carnetele de la Guantanamo”, retuşate şi amendate de peste 2.500 de ori, vor fi date publicităţii joi, într-un număr de 20 de ţări. Site-ul francez 20minutes.fr propune cititorilor câteva fragmente. Probabil nu cele mai înfiorătoare detalii.
Înainte de Guantanamo
După şapte luni şi jumătate de detenţie şi de interogaţii din partea serviciilor de informaţii iordaniene, Mohamedou a fost transportat la baza aeriană americană din Bagram, în Afganistan, la 19 iulie 2002. Acolo erau şi alţi deţinuţi. Dar era interzis dialogul. „Pedeapsa, în caz de nerespectare a acestei reguli, era spânzurarea de mâini, cu picioarele abia atingând solul. Am văzut un afgan care şi-a pierdut de două ori cunoştinţa în această poziţie. Veneau 'medici' şi-i acordau îngrijiri, apoi o luau de la capăt”, scrie autorul „Carnetelor de la Guantanamo”.
Mohamedou povesteşte primele suferinţe îndurate. „Unul dintre gardieni a pus un sac pe capul meu şi s-a lansat într-un lung discurs în care amesteca umilinţe, insulte, minciuni şi ameninţări. „Plângeam de durere. Da, la vârsta mea, plângeam în linişte. Suferinţa era insuportabilă”, povesteşte el.
Transferul unui „mort-viu”
La 4 august, Mohamedou şi alţi prizonieri sunt trimişi la Guantanamo, încătuşaţi, cu un sac pe cap. „Transferul la aeroport a început pe la ora 16:00. La ora aia nu eram decât un mort-viu. Picioarele nu mă mai puteau susţine. Alte persoane m-au târât în avion, pe jos, şi m-au ataşat de un scaun minuscul. Centura de siguranţă era atât de strânsă, încât nu puteam să respir. „Domnule, vă rog.....centura....îmi face rău....” bâiguiam. Un soldat mi-a răspuns şi a strâns şi mai tare centura, în loc să o lărgească. Durerea era aproape insuportabilă. Simţeam că o să mor”, îşi aminteşte deţinutul. Grupul de deţinuţi este preluat la centrul de detenţie la 5 august.
„Tehnicile de interogatoriu adiţionale”
Începând din 2003, Mohamedou afirmă că a fost supus unor „tehnici de interogatoriu adiţionale”, aprobate de secretarul american al Apărării de la acea vreme, Donald Rumsfeld. El povesteşte despre loviturile, violenţele sexuale, halucinaţiile, piedicile care îi făceau imposibilă şi cea mai mică mişcare.”Au strâns lanţurile în jurul gleznelor şi în jurul încheieturilor mâinilor. Am început să sângerez. Picioarele se deformaseră, lanţurile tăiaseră circulaţia sângelui către picioare şi mâini. Eram fericit de fiecare dată când primeam câte o lovitură, pentru că asta îmi permitea să îmi schimb poziţia”, îşi aminteşte el.
L-au forţat să bea apă sărată. „Era atât de îngrozitor, că am vomat imediat. Îmi puneau ce le venea în gură şi urlau: 'Înghite, terminatule!'. Decisesem în forul meu interior să nu înghit apă sărată, care este o nenorocire pentru organe, care mă sufoca de câte ori îmi umpleau gura. 'Înghite, cretinule!', urlau. Şi uite aşa, după o gândire de câteva momente, ajungeam să prefer apa nesănătoasă şi nefastă morţii”, relatează deţinutul.
Mărturii false
Într-o scrisoare adresată avocaţilor săi, Mohamedou îşi împarte povestea în două etape. „Înaintea torturii (cea la care n-am putut rezista): le spuneam adevărul, anume acela că nu aveam nicio treabă cu ţara lor. Această situaţie s-a prelungit până la 22 mai 2003”. Apoi perioada torturii: ”după care am ajuns să cedez. Le răspundeam afirmativ la toate acuzaţiile”. Mohamedou a făcut atunci şi mărturii false. Pentru a-i face să înceteze torturile, a mărturisit că a planificat un atentat asupra turnului CNN din Toronto (Canada). „Să ştiţi că nu e suficient să spui 'da, eu am făcut-o'. Nu, nu merge aşa. Trebuie să inventezi o poveste întreagă, care să aibă sens, chiar şi pentru cele mai bolnave minţi”, explică acesta în confesiunile care vor fi date publicităţii.
