x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Libera circulație a imigranților din UE în Marea Britanie, ajunsă la final

Libera circulație a imigranților din UE în Marea Britanie, ajunsă la final

de Şerban Mihăilă    |    28 Feb 2017   •   16:45
Libera circulație a imigranților din UE în Marea Britanie, ajunsă la final
Sursa foto: FACUNDO ARRIZABALAGA / POOL/EPA

Premierul britanic, Theresa May, urmează să anunțe în jurul datei de 15 martie sfârșitul liberei circulații pentru imigranții din statele Uniunii Europene care doresc să intre în Marea Britanie. Anunțul va fi făcut în aceeași zi în care May va activa negocierile pentru Brexit, scrie publicația „The Telegraph”.

 

 Foarte probabil, cetățenii comunitari ce călătoresc în Regatul Unit după declanșarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se activează oficial procedura de scoatere a Marii Britanii din UE, nu vor mai avea în mod automat dreptul de ședere permanentă pe teritoriul britanic. Cei sosiți după această dată vor intra sub incidența măsurilor de limitare a imigrației pe care Londra intenționează să le introducă după ieșirea din UE, între care se numără aplicarea unui nou regim de vize și acces restrâns la beneficii sociale. De asemenea, scrie „The Telegraph”, May ar urma să anunțe că imigranții din UE care au sosit înainte de activarea Articolului 50 vor avea garantate drepturile lor, inclusiv cel de ședere permanentă, atât timp cât se păstrează reciprocitatea pentru cetățenii britanici aflați pe teritoriile statelor din blocul comunitar. Prin discursul său, May va marca momentul preluării controlului asupra granițelor Marii Britanii, oferind, în același timp, clarificări pentru cei 3,6 milioane de imigranți UE aflați deja în Regatul Unit, susține Iain Duncan Smith, parlamentar conservator eurosceptic, citat de cotidianul britanic.

Românii și bulgarii, în colimator

Concomitent, este foarte probabil ca Theresa May să ceară UE încheierea unei înțelegeri rapide în privința datei-limită pentru imigranți, astfel încât subiectul să fie scos de pe lista negocierilor pentru Brexit cât mai curând posibil. Solicitarea Londrei ar putea crea însă un conflict cu UE, care dorește ca Marea Britanie să garanteze libertatea de circulație a cetățenilor comunitari până la finalizarea procedurii Brexit, programată să se încheie în anul 2019. Miniștrii cabinetului de la Londra se tem însă că această amânare ar duce la o invazie de imigranți UE în Regatul Unit, înainte de Brexit-ul propriu-zis. „Ne-am putea trezi cu jumătate din România și din Bulgaria dacă așteptăm atât!”, a avertizat o sursă guvernamentală britanică pentru „The Telegraph”.

Inițial, executivul britanic luase în calcul sugestiile privind stabilirea datei-limită pentru imigranții din UE chiar anul trecut, în ziua referendumului pentru Brexit, însă avocații guvernului au catalogat o eventuală asemenea decizie drept „ilegală”. Acum, May se confruntă cu o rebeliune în Camera Lorzilor, unde membri conservatori sunt pregătiți să sprijine o campanie a laburiștilor și liberal-democraților vizând garantarea drepturilor cetățenilor comunitari.

Pentru cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în alte țări din UE, data-limită va fi decisă în cele din urmă de Bruxelles. Negociatorul-șef al Parlamentului European a propus ca UE să le ofere în mod individual britanicilor opțiunea de a rămâne cetățeni comunitari.

×