x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Majoritatea germanilor consideră că este probabil ca un nou atac terorist să fie comis în ţara lor (studiu)

Majoritatea germanilor consideră că este probabil ca un nou atac terorist să fie comis în ţara lor (studiu)

30 Iul 2016   •   15:30
Majoritatea germanilor consideră că este probabil ca un nou atac terorist să fie comis în ţara lor (studiu)

Majoritatea germanilor se aşteaptă ca un alt atac terorist islamist să fie comis în ţara lor, în următoarele luni, dar au declarat că nu îşi vor schimba activităţile zilnice din cauza acestei preocupări, potrivit rezultatelor unui studiu difuzat sâmbătă, relatează DPA.

Potrivit studiului realizat de YouGov, 75% dintre germani cred că este probabil un nou atac. Dar numai 14% au afirmat că au evitat să călătorească cu autobuzul sau trenul din cauza îngrijorărilor din ultimele trei luni. Studiul indică de asemenea că aproape jumătate dintre germani folosesc transportul în public în mod constant, în timp ce un sfert dintre aceştia nu l-au folosit niciodată.

Aproximativ 14% dintre subiecţii intervievaţi au declarat că sunt atât de îngrijoraţi de terorism încât ar evita să participe la un festival sau concert. Totuşi, semnificativ mai mult de jumătate au declarat că nu s-ar lăsa influenţaţi de astfel de îngrijorări.

Dincolo de aceasta, 26% dintre respondenţi au afirmat că oricum nu le place să meargă la astfel de evenimente şi 67 % au declarat că vor continua să meargă în spaţii deschise.

În plus, 45% dintre persoanele chestionate au afirmat că au devenit mai conştiente de oamenii din jurul lor din cauza preocupărilor despre terorism. Un alt sondaj YouGov indica faptul că 65% dintre germani ar dori o prezenţă mai mare a poliţiei. Studiul a fost efectuat pentru DPA pe un eşantion de 2.061 de persoane, între 27 şi 29 iulie.

Germania a fost afectată recent de o serie de atacuri soldate cu victime, între care atacul comis cu toporul într-un tren de un refugiat care s-a declarat afgan, înjunghierea unei femei de către un refugiat sirian şi detonarea unui dispozitiv exploziv într-un club de un alt refugiat sirian precum şi atacul armat comis de un german de origine iraniană într-un mall din Munchen.

AGERPRES

×