x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Masacru într-un centru medical din Japonia

Masacru într-un centru medical din Japonia

de Şerban Mihăilă    |    26 Iul 2016   •   22:45
Masacru într-un centru medical din Japonia
Sursa foto: KIMIMASA MAYAMA/EPA

19 persoane au fost înjunghiate mortal, iar alte 25 rănite, într-un atac comis marți dimineață la un centru de persoane cu dizabilități mintale din orașul japonez Sagamihara, aflat în apropiere de Tokyo.

Potrivit BBC, 20 dintre răniți sunt în stare gravă. Atacul de la Centrul medical Tsukui Yamayuri este cea mai sângeroasă crimă în masă comisă în ultimele decenii în Japonia, una dintre cele mai sigure țări din lume.

Autorul atacului, identificat drept Satoshi Uematsu, un tânăr de 26 de ani, s-a predat la o secție de poliție din apropiere. “Vreau să scap de toate persoanele cu dizabilități”, le-a spus agresorul polițiștilor, susține publicația “Asahi Shimbun”.

“Când s-a predat, Uematsu avea asupra lui mai multe cuțite de bucătărie și alte tipuri de cuțite, toate pline de sânge”, a declarat o oficialitate locală, citată de BBC. Fotografii difuzate de presa niponă arată bordul pătat de sânge al mașinii cu care agresorul s-a prezentat la poliție. Satoshi Uematsu fusese angajat al Centrului pentru persoane cu dizabilități Tsukui Yamayuri.

Potrivit poliției locale, citată de BBC, el a trimis politicienilor niponi o scrisoare de mână, în luna februarie a acestui an, în care amenința că va ucide sute de persoane cu dizabilități. Uematsu a fost spitalizat apoi timp de după săptămâni, înainte să fie eliberat, mai scrie BBC. Un doctor a decis că starea acestuia s-a îmbunătățit și, pe 2 martie, el a fost lăsat să plece. În prezent, Uematsu este arestat preventiv pentru crime multiple.

Potrivit presei locale, autorul masacrului a pătruns în centrul medical, după ce a spart un geam, și a început să-și înjunghie victimele. În momentul atacului, în clădire se aflau 150 de pacienți și opt membri ai personalului.

Victimele sunt bărbați și femei cu vârste cuprinse între 19 și 70 de ani. “Pacienții sunt în stare de șoc și nu pot vorbi. La rândul meu, sunt bulversat. Este tot ceea ce pot să vă spun”, a declarat unul dintre doctorii centrului medical, citat de televiziunea japoneză NHK.

Nebunie la vedere, motive necunoscute

Poliţia japoneză continuă să cerceteze motivele acestui atac, însă nu s-a descoperit nicio legătură între autorul masacrului și extremismul islamic, a declarat, ieri după-amiază, Yoshihide Suga, şeful cabinetului premierului japonez, citat de Reuters online. Atacul a șocat Japonia, una dintre cele mai sigure țări din lume.

Crimele în masă sunt extrem de rare, într-un stat în care există o legislație strictă în privința controlului asupra armelor de foc. Practic, după cum notează BBC, aproape nimeni nu deține arme de foc în această țară.

Cel mai “recent” atac din Japonia avusese loc în iunie 2008, la Tokyo, atunci când un bărbat a intrat cu un camion în mulțime, după care a coborât și a înjunghiat mai multe persoane, ucigând șapte dintre acestea.

În iunie 2001, un bărbat cu probleme psihice a înjunghiat mortal opt copii, într-o școală primară din Osaka, iar în martie 1995, atacul cu gaz sarin de la metroul din Tokyo, comis de secta Aum, s-a soldat cu 13 morți și peste 6.000 de răniți.

Deși numără 127 de milioane de locuitori, Japonia are o rată a criminalității cu foarte puțin mai ridicată decât cea a “minusculelor” Monaco și Palau. Economia de succes, cultura distinctă, populația disciplinată, lipsa armelor de foc și intoleranța față de droguri au creat o țară în care crimele sunt aproape inexistente.

×