De la atmosferă de sărbătoare la perplexitate şi apoi la furie dezlănţuită. Starea de spirit a manifestanţilor care se adunaseră aseară în Piaţa Tahrir, plini de speranţă că vor asista la încheierea erei Mubarak s-a schimbat ca după un şocant duş rece odată cu intervenţia televizată a contestatului preşedinte.
Discursul liderului de la Cairo le-a năruit manifestanţilor toate speranţele că îşi va anunţa retragerea de la putere. Au urmărit discursul în linişte, cu sufletul la gură, până în momentul în care au realizat că Hosni Mubarak nu le va da vestea mult dorită. Apoi au început freamătul şi huiduielile, după care protestatarii au reînceput scandările: ”Pleacă! Pleacă! Pleacă!”. Pe măsură ce discursul se prelungea, furia începea să cuprindă masa de oameni din Piaţa Tahrir. Alocuţiunea prezidenţială s-a încheiat pe fondul unei furii generale, oameni exasperaţi s-au scos pantofii şi au început să îi agite în aer, semn de profund dispreţ.
Hosni Mubarak şi-a început pe un ton patern adresarea către naţiune, numindu-i pe egipteni “fii şi fiice”, în stilul pe care tot mai puţini îl agreează. A repetat că nu va candida pentru un nou mandat, a vorbit despre îndatoririle sale de preşedinte (printre care şi protejarea Constituţiei) şi despre obligaţia pe care o are să plece urechea la dorinţele poporului. S-a arătat profund întristat de evenimentele din ultimele săptămâni dar a refuzat să le dea satisfacţie celor care îi cer plecarea. Mai mult, s-a referit la ingerinţe externe, afirmând că nu va accepta “diktatul" nici unei puteri străine în Egipt, indiferent care este justificarea intervenţiilor internaţionale. Le-a vorbit egiptenilor despre viziune, plan de acţiune, program şi termene. A precizat că Egiptul se îndreaptă, cu fiecare zi, către un transfer paşnic de putere, apreciind că dialogul cu opoziţia a permis deja realizarea unui consens preliminar pentru rezolvarea crizei.
Mubarak a mai spus că transferul de putere va avea loc doar în septembrie, către persoana care va fi aleasă în mod democratic, de către popor, şi că alegerile vor fi transparente şi se vor desfăşura într-un climat de securitate.
A mai spus însă ceva, care le-a dat puţină satisfacţie celor care se aşteptau ca preşedintele să nu demisioneze, dar să-i predea câteva dintre prerogative vicepreşedintelui Omar Suleiman – a făcut referire la predarea “câtorva prerogative”.
Vestea nu a fost însă primită foarte bine în Piaţa Tahrir. Cu atât mai mult cu cât, la câteva minute după încheierea alocuţiunii televizate a preşedintelui, Omar Suleiman şi-a prezentat propriul discurs, asumându-şi, practic, atribuţiile pe care le va prelua şi care nu sunt, încă, foarte clare. Foarte clar a fost însă mesajul său direct adresat manifestanţilor. “Mergeţi acasă, întoarceţi-vă la muncă!”, le-a spus vicepreşedintele, asigurându-i că va veghea la reinstalarea climatului de stabilitate în ţară. “Demonstraţii până cade regimul” şi “Suleiman, Suleima, pleacă şi tu!” au fost câteva dintre scandările auzite în piaţă la încheierea discursului vicepreşedintelui.