x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Submarin german din al Doilea Război Mondial, descoperit în largul coastelor daneze

Submarin german din al Doilea Război Mondial, descoperit în largul coastelor daneze

13 Apr 2018   •   20:30
Submarin german din al Doilea Război Mondial, descoperit în largul coastelor daneze

Un submarin german din al Doilea Război Mondial, care a fost scufundat cu două zile înainte de încheierea conflagraţiei în Europa în 1945, a fost descoperit în largul coastelor daneze, au anunţat vineri reprezentanţii unui muzeu din această ţară, citaţi de DPA. 

U-3523 a fost cel mai modern submarin operat de Marina germană din epocă, potrivit specialiştilor de la Sea War Museum Jutland. 

Acest submarin a fost scufundat în apropiere de Skagerrak, o localitatea din extremitatea nordică a Peninsulei Iutlanda, partea continentală a Danemarcei, după ce a fost lovit de bombele de adâncime lansate de un avion britanic din clasa B24 Liberator pe 6 mai 1945. 

Cu o zi înainte, trupele germane aflate în Danemarca, nord-vestul Germaniei şi Olanda s-au predat. Reprezentanţii muzeului citat sunt de părere că submarinul, operat de un echipaj alcătuit din 58 de membri, încerca să părăsească acea zonă. Nicio persoană aflată la bordul submarinului nu a supravieţuit. 

Submarinul german a fost găsit la o adâncime de 123 de metri cu ocazia unor cercetări realizate de experţii muzeului danez, aflaţi în căutarea unor epave vechi. Prora este îngropată în nisipul de pe fundul mării, în timp ce pupa este ridicată la 20 de metri deasupra fundului marin. 

Acest submarin a fost unul dintre cele 118 de acest tip comandate în cadrul unei serii ce a primit apelativul XXI. Doar două au intrat în serviciul activ al Marinei germane. Celălalt este expus la Muzeul Maritim German din Bremerhaven. 

Cu un design "extrem de avansat", submarinul german era înzestrat cu o nouă tehnologie a bateriei, care îi permitea să rămână scufundat pentru perioade mai îndelungate în comparaţie cu modelele precedente. 

Autonomia de deplasare îi permitea submarinului U-3523 să străbată fără să iasă la suprafaţă întreaga distanţă care separă Europa de America de Sud. 

Până la ora transmiterii acestor informaţii, specialiştii danezi nu cunosc destinaţia submarinului şi nici dacă la bordul acestuia se aflau bunuri de valoare şi pasageri civili.AGERPRES

×