Un şofer român de TIR a fost găsit mort în cabina camionului său, într-o parcare din Italia. Potrivit autorităţilor, românul ar fi murit de frig.Totul s-a întâmplat ieri după-amiază, într-o parcare de camioane din comuna Barbariga ( provincia Brescia). Martorii au fost cei care au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj de carabinieri.
Conform presei locale, şoferul român ar fi ajuns în comuna italiană, acolo unde a descărcat marfa transportată, iar apoi a parcat pentru a se odihni, având în vedere că era obligat să facă pauza de 9 ore.
Un alt şofer a sunat la Poliţie după ce a încercat să îl trezească pe român, iar acesta nu a răspuns.
Carabinierii ajunşi la faţa locului au deschis uşa camionului şi l-au găsit pe român fără suflare.
Un echipaj medical a fost chemat în ajutor, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Carabinierii au deschis o anchetă pentru a stabili cauza exactă a morţii de TIR