x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vânătoare de spioni şi de tineri beţi, în estul Ucrainei

Vânătoare de spioni şi de tineri beţi, în estul Ucrainei

22 Apr 2014   •   13:22
Vânătoare de spioni şi de tineri beţi, în estul Ucrainei

Aşa-zisele "Forțe de autoapărare" din Slaviansk (estul Ucrainei) dețin 20 de spioni ai Kievului - a anunțat luni liderul separatiștilor pro-ruși din regiune, Vyaceslav Ponomarev, citat de Vocea Rusiei.

"Căutăm spioni infiltrați. Trei au fost prinși ieri, mai mult de o duzină erau deja prinși - in total sunt vreo 20", a declarat Ponomarev, care s-a autoproclamat primar al orașului controlat de separatiști. El nu a dorit să dea mai multe detalii: "Unele lucruri sunt mai bune în cantități mici. Adversarii noștri primesc informații prin intermediul vostru (al presei n.n.) și vrem să le dăm cât mai puține. Știm că sunt trădători printre noi. Până acum, ei sunt sub control. Vom lua măsuri împotriva lor, dacă ca fi necesar".

Forțele pro-ruse au reținut și un fost activist ucrainean de pe Maidan, Irma Krat, acuzat de separatiști că ar spiona pentru organizația naționalistă Sector Dreapta și ar fi torturat oameni, la Kiev.

De asemenea, militanții pro-ruși au aresta și tineri care consumaseră prea mult alcool. Ei au fost "condamnați" la muncă în folosul comunității, adică ajută la ridicarea baricadelor.

"Am interzis vânzarea băuturilor alcoolice intre orele 20 și 10 și am instituit starea de asediu de la miezul nopții la 6 dimineaţa. Am făcut asta pentru că suntem într-un fel de situație de război și vrem să protejăm cetățenii. Dar mulți nu înțeleg și merg la petreceri. Am discutat cu ei și le-a părut rău pentru ce au făcut", a explicat Ponomarev.

Astăzi a fost convocată o ședință a administrației din Slaviansk. "Voi vorbi cu ei. Cei care doresc să-și păstreze serviciul vor rămâne, ceilalți vor fi dați afară pentru sabotaj", a anunțat Ponomarev.

×
Subiecte în articol: criza ucraina