Cuvinte mari, dar şi miză pe măsură. Dacă premierul Victor Ponta a catalogat vizita la Bucureşti a premierului Chinei drept una “istorică”, nu a fost degeaba. Căci interesele de ambele părţi sunt foarte mari, potenţialul economic al Beijinului fiind uriaş.
Prim-ministrul Chinei, Li Keqiang, a afirmat luni, la Bucureşti, că suma contractelor de investiţii pe care companiile chineze le vor semna cu cele româneşti, cu prilejul vizitei sale, este "uriaşă" şi va depăşi valoarea stabilită iniţial. ”Grupul de lucru dintre cele două părţi va discuta şi proiectele privind calea ferată rapidă şi pe cele în domeniul infrastructurii, iar toate aceste proiecte vor depăşi valoarea care este iniţial stabilită în contracte. Nu vreau să spun un plafon pentru sumă, fiindcă aş dori să fie o surpriză", a declarat premierul Chinei.
Sumele vehiculate neoficial ca reprezentând valoarea contractelor semnate cu ocazia vizitei la Bucureşti a premierului chinez oscilează între 5 şi 8 miliarde euro, comentează Mediafax.
Ce acorduri s-au semnat
România şi China au semnat, luni, acorduri de colaborare pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine pentru reproducţie şi carne de porc către China, dar şi mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric.
Astfel, conducerea Nuclearelectrica au semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) o scrisoare de intenţie pentru colaborare, directorul Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu preşedintele companiei China Huadian Corporation un acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari, directorul Complexului Energetic Hunedoara a parafat cu preşedintele companiei China National Electric Engineering o înţelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 şi 4 de la centrala termoelectrică Deva, iar directorul companiei de proiect pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti (judeţul Cluj) a semnat o scrisoare de confort în acest sens cu vicepreşedintele executiv al Sinohydro Corporation. Departamentul pentru Energie şi Administraţia Naţională din China pentru Energie au încheiat un memorandum de înţelegere pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare.
“Fabricat în China”+”Grânarul Europei”
“Ştampila 'Fabricat în China' este o sintagmă cunoscută în toată lumea, iar România este supranumită 'Grânarul Europei', China putând importa atât cât poate România livra, inclusiv produse din carne”, a declarat premierul chinez Li Keqiang, sosit luni la Bucureşti în fruntea unei importante delegaţii guvernamentale şi de oameni de afaceri.
"«Fabricat în China» este o sintagmă cunoscută în întreaga lume şi, în procesul de dezvoltare a sa, China îşi modernizează şi upgradează economia şi instalaţiile, iar fabricarea instalaţiilor chineze are o pondere din ce în ce mai importantă pe piaţa globală. Astăzi, am discutat în mod special cu domnul prim-ministru Ponta pentru cooperarea în domeniul instalaţiilor chinezeşti, de construirea infrastructurii româneşi în alte domenii specifice, ca de exemplu: calea ferată rapidă, energia eoliană, energia nucleară, precum şi calea ferată obişnuită", a spus Li Keqiang, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta.
“Cât puteţi să ne furnizaţi, putem să importăm”
El a arătat totodată că România este cunoscută ca fiind "Grânarul Europei", iar China este interesată să importe produse. "România are avantaje în ceea ce priveşte fabricarea instalaţiilor, precum şi avantaje din punct de vedere agricol. România este supranumită 'Grânarul Europei' şi noi dorim să importăm produse, din carnea de vită, de oaie, din România. Cât puteţi să ne furnizaţi, putem să importăm de la dumneavoastră", i-a spus Li Keqiang lui Ponta, care a răspuns, zâmbind: "Sigur !", relatează Mediafax.
De asemenea, premierul chinez a amintit faptul că România este a doua ţară ca mărime din regiune.
Schimburi comerciale
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Comerţului de la Beijing, schimburile comerciale între China şi România s-au ridicat la 3,27 miliarde de dolari, în primele 10 luni ale anului 2013.
Investiţiile chineze în România sunt în valoare de 160 de milioane de dolari, în timp ce investiţiile româneşti în China sunt de 280 de milioane de dolari.
Exporturile româneşti în China au crescut de la 360 de milioane de dolari, în 2008, la aproape un miliard de dolari, anul trecut.
“Gazdă bună pentru partenerii chinezi”
"China este pentru România un partener privilegiat, avem o relaţie de 65 de ani, excelentă din punct de vedere politic, economic, cultural şi educaţional. Au avut loc schimbări politice, dar relaţia dintre România şi China a rămas la fel de apropiată şi aşa ne dorim şi pe viitor. Dincolo de relaţiile politice, care sunt excelente, am discutat foarte mult despre relaţiile economice. China este un partener economic şi comercial important, dar potenţialul este mult mai mare şi trebuie să dezvoltăm aceste relaţii", a spus şi premierul Ponta, arătând că exporturile României către China au crescut de la începutul anului cu 30%.
El a dat asigurări că de fiecare dată România va fi o gazdă bună pentru partenerii chinezi.
Summit-ul premierilor
Prezenţa lui Li Keqiang în România, care are loc în urma invitaţiei adresate de premierul Victor Ponta cu ocazia vizitei întreprinse la Beijing în luna iulie, este prima după 19 ani a unui premier al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, a precizat Executivul.
Marţi, premierul român şi omologul său chinez vor deschide la Palatul Parlamentului din Bucureşti cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, după cea organizată în 2012 la Varşovia.
La întâlnirea la nivel înalt vor participa şefii de Guvern ai Albaniei, Bosniei-Herţegovina, Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Estoniei, Lituaniei, Macedoniei, Muntenegrului, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei şi ministrul de Externe din Letonia.