x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de cadeți, uciși la o academie de poliție din Pakistan de teroriști din SI

Zeci de cadeți, uciși la o academie de poliție din Pakistan de teroriști din SI

de Şerban Mihăilă    |    26 Oct 2016   •   12:59
Zeci de cadeți, uciși la o academie de poliție din Pakistan de teroriști din SI
Sursa foto: JAMAL TARAQAI/EPA

Cel puțin 60 de persoane au fost ucise, iar alte peste 100 rănite, într-un atentat sinucigaș comis la o academie de poliție din sud-vestul Pakistanului, în noaptea de luni spre marți. Atacul a fost revendicat, ieri, de organizația jihadistă Stat Islamic (SI), deși oficialitățile au anunțat că în spatele masacrului se află gruparea extremistă Lashkar-e-Jhangvi, aliată cu talibanii pakistanezi.

Trei jihadiști-kamikaze, care purtau veste cu încărcătură explozibilă, au pătruns înainte de miezul nopții în instituția de învățământ, aflată la 13 kilometri est de orașul Quetta, capitala Belucistanului, cea mai mare și săracă provincie din Pakistan. În momentul atacului, peste 600 de recruți se aflau în academie, relatează BBC. Mulți dintre aceștia au fost luați ostatici, timp de cinci ore, până la neutralizarea teroriștilor. Unul dintre militanții islamiști a fost împușcat de forțele speciale, iar ceilalți doi s-au aruncat în aer, când au văzut că sunt pe punctul de a fi capturați.

„Militanții au năvălit direct în baraca noastră. Erau în ținută de camuflaj, cu fața acoperită și înarmați cu «Kalașnikov». Au început să tragă și au intrat într-un dormitor, dar am reușit să scap, sărind peste un zid”, a declarat un supraviețuitor, citat de AFP. Alți martori relatează că recruții treziți din somn de focurile de armă au început să țipe și să fugă, atunci când au realizat că sunt atacați. Cea mai mare parte dintre victime sunt cadeți de poliție. Au fost ucise, însă, și câteva gărzi ale instituției.

Luptă pentru revendicarea atacului

Potrivit BBC, imediat după atac, oficialitățile locale au afirmat că atentatul a fost comis de o grupare extremistă de orientare talibană, deoarece „teroriștii comunicau cu cadre din Afganistan”. Concomitent, SI revendica atacul asupra academiei. O situație similară a fost înregistrată în august, la un spital din Quetta, atunci când un atentat soldat cu 88 de morți a fost revendicat atât de SI, cât și de o facțiune a talibanilor pakistanezi. În ianuarie 2015, SI a format o „filială” pentru Afganistan și Pakistan, al cărui lider a fost ucis anul acesta, într-un atac organizat de americani. Nordul Belucistanului a fost fieful talibanilor afgani, care mențin legături puternice cu o parte a administrației pakistaneze, cu teroriștii din Al-Qaeda și cu grupările talibane pakistaneze, care se opun guvernului din Islamabad.

Atacul de ieri, asupra unuia din simbolurile statului, vine pe fondul acutizării tensiunilor dintre Pakistan și doi dintre vecinii săi, Afganistan și India. Trupele pakistaneze au lansat recent o ofensivă amplă asupra militanților din volatila regiune tribală de la granița cu Afganistanul.

Provincia Belucistan este zguduită de violențe islamiste, confruntându-se atât cu conflicte intercomunitare, cât și cu o insurecție separatistă. Belucistan este și o zonă strategică, deoarece de acolo pornesc infrastructuri rutiere și energetice, care fac legătura cu China și Marea Arabiei. Deși este cea mai săracă dintre provinciile pakistaneze, Belucistan dispune de importante resurse naturale. Ani de zile, Islamabadul i-a sprijinit aici pe militanții islamiști.

×