x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Consilierul de etică în câmpul tactic

Consilierul de etică în câmpul tactic

de Dan Constantin    |    09 Iun 2016   •   10:40
Consilierul de etică în câmpul tactic

O nouă funcție apare în structurile instanțelor din România. Consilierul de etică, un funcționar atașat judecătorilor cu funcția de supraveghere și consiliere, va putea să cheme din oficiu un magistrat din zona de autoritate pentru discuții lămuritoare confidențiale .Imprecizia și caracterul puțin transparent al sarcinilor consilierului de etică, modul de implementare a noii funcții, fără o participare a breslei, prin decizia unui grup restrîns de membri ai secției de judecatori a CSM, organism pe final de mandat, au determinat o reacție vehementă din partea Asociației Magistraților din România.

Comunicatul AMR ,,constată faptul că problemele reale existente în sistemul judiciar interesează tot mai puțin CSM, dovadă fiind și ultima invenție a acestei autorități publice care în loc să consolideze independența judecătorilor, a adus o altă breșă în statutul acestora, concretizată în recenta Hotărâre nr. 434/17.05.2016 A Secției pentru judecători privind consilierul de etică.

”Magistrații consideră că CSM,care are comportament,,mai ceva ca un agent electoral”,a ignorat sau a tratat cu superficialitate ,,semnalele concrete venite din interiorul sistemului, anume cele referitoare la o posibilă implicare a fenomenului cunoscut sub denumirea de cîmp tactic”.

Acum membrii AMR  se întreabă ,,cu multă suspiciune și revoltă care este ținta concretă urmărită prin noua instituție creată sub denumirea consilierului de etică?”. Comunicatul consideră că,, se creează în interiorul instanțelor, în mod nedefinit ca atare, un sistem de informatori, reconstruind după metehne vechi, obiceiuri de natura celor securiste.”

AMR solicită revocarea de urgență a acestei hotărâri care nu face altceva decât să instaleze, în mod oficial, câmpul tactic în toate instanțele din țară.Comunicatul semnat de  Gabriela Baltag, Președintele Asociației menționează ,,interesant de observat că, deși în argumentarea măsurii sunt amintite ambele categorii de magistrați - judecători și procurori - dispozițiile acestei măsuri îi vizează în final numai pe judecători.”

 

 

×