x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Daniel Constantin, la DNA

Daniel Constantin, la DNA

22 Mai 2018   •   12:23
Daniel Constantin, la DNA

Deputatul Daniel Constantin s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, el susţinând că a fost citat în calitate de martor într-un dosar. 

"Am fost citat telefonic, ieri, să mă prezint să aduc câteva lămuriri ca martor într-un dosar de pe vremea când eram ministru al Agriculturii, dacă am cunoştinţă de numirea anumitor oameni în funcţii din instituţii subordonate deconcentrate. Am adus toate lămuririle. Am explicat procedeul şi asta a fost tot", a declarat Daniel Constantin, la ieşirea din sediul DNA, unde a stat aproximativ o oră. 

Întrebat în ce dosar a fost chemat, fostul ministru a menţionat că nu are voie să spună prea multe, dat fiind faptul că este vorba despre un dosar în lucru. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Daniel Constantin DNA