x close

DNA: Marian Petrache, urmărit penal pentru luare de mită şi şantaj

0
17 Feb 2017 - 16:21
DNA: Marian Petrache, urmărit penal pentru luare de mită şi şantaj

Procurorii anticorupţie au dispus, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Marian Petrache, pentru luare de mită şi şantaj.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, Petrache era la data faptelor, în anul 2008, secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice.

"În cursul anului 2008, inculpatul Petrache Marian, în calităţile menţionate mai sus, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor legale, a primit de la primarul unei comune din judeţul Ilfov (martor în cauză) foloase necuvenite ce au constat în achitarea contravalorii unor sejururi în Monte Carlo (17.681,84 lei) şi în Saint Moritz (39.625,67 lei). De asemenea, la solicitarea inculpatului, martorul a plătit organizaţiei politice suma de 10.000 euro, fără să primească vreun document justificativ pentru banii respectivi", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, foloasele necuvenite au fost obţinute de Petrache prin constrângerea martorului, pentru ca primul să nu îi ceară prefectului judeţului Ilfov emiterea ordinului de întrerupere a mandatului de primar. Procurorii precizează că anterior, pentru a-şi înmatricula un autoturism în Bucureşti, primarul în cauză şi-a schimbat domiciliul, aspect care ar fi constituit un motiv de încetare a mandatului.

Preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a declarat vineri, la ieşirea de la DNA, că procurorii îl acuză că l-ar fi şantajat pe fostul primar al comunei Jilava, Adrian Mladin.

"Acum nouă ani, primarul de la Jilava, care şi-a schimbat (...) buletinul după ce a ieşit primar, pe Bucureşti, şi ştiţi că dacă îţi schimbi buletinul de pe localitatea în care ai candidat îţi pierzi mandatul de primar, vezi Doamne, că s-a dus la prefect şi am vorbit cu prefectul, că el îşi face buletinul înapoi imediat ca să nu-l demită şi l-am şantajat pentru asta", le declarat Petrache jurnaliştilor după întâlnirea cu procurorii anticorupţie.

Întrebat cu ce l-ar fi şantajat pe fostul primar, Petrache a explicat că se fac afirmaţii că l-ar fi şantajat ca să nu spună că şi-a schimbat buletinul şi ar fi primit o excursie în schimb.

'Mi-a plătit o excursie nu ştiu unde (...). A costat 2.100 de euro. (...) La Monte Carlo (...). Am fost acolo, dar în alte condiţii adică (...). El mi-a cumpărat biletul prin ordin făcut de (...) deci, nu aşa...", a mai spus Petrache.

El a afirmat că nu-şi explică de ce fostul primar s-a gândit să facă un denunţ după nouă ani.

"Da. Şi-a adus aminte. (...) Păi, nu este arestat? Nu este condamnat şapte ani? (...) Merg la detectorul de minciuni. (...) Păi, ascultaţi-mă, dar cum să-mi şantajez propriul primar, nu vi se pare că este strigător la cer? (...) Eu sunt prieten cu toţii primarii din Ilfov, inclusiv cu ăia de la PSD am o relaţie bună", a mai declarat Petrache.

Întrebat dacă îşi dă demisia, el a precizat că doar din partid, nu şi din Consiliul Judeţean.

"Da, îmi dau demisia. (...) Păi, da, din partid îmi dau demisia din toate funcţiile... De ce să-mi dau demisia de la Consiliul Judeţean? (...) Prima dată vreau să trimit avocatul să vedem despre ce e vorba, că pe mine m-au luat prin surprindere. (...) Nu am de ce să demisionez din Consiliul Judeţean, că s-a ales acolo", a mai spus Petrache. www.agerpres.ro


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 736

Protest al consilierilor din serviciile de probaţiune faţă de condiţiile de muncă şi salarizare

Protest al consilierilor din serviciile de probaţiune faţă de condiţiile de muncă şi salarizare
Peste 40 de consilieri din serviciile de probaţiune protestează, miercuri, în faţa sediului INS, unde se desfăşoară şedinţa de bilanţ a Direcţiei Naţionale de Probaţiune. Ei spun că au parte de un...

Accident rutier pe DN 7, lângă Arad, soldat cu 3 victime

Accident rutier pe DN 7, lângă Arad, soldat cu 3 victime
Trei persoane au fost rănite miercuri dimineaţa în urma unui accident rutier dintre un autotren şi un autoturism, care a avut loc pe DN7 Arad - Deva, în zona localităţii Bătuţa, a informat purtătorul...

Refresh politic şi pericol iminent de scindare în Opoziţie

Refresh politic şi pericol iminent de scindare în Opoziţie
Vara lui 2017 va marca împrospătarea politică a partidelor de dreapta. Un refresh obligatoriu după înfrângerea la scor suferită la parlamentarele din decembrie. Începând cu PNL şi USR,...

Parlamentarii mutară Oltenia în Maramureș

Parlamentarii mutară Oltenia în Maramureș
Ziua Olteniei ar putea fi sărbătorită în fiecare an pe data de 21 martie, potrivit unui proiect de lege discutat ieri în Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor. Proiectul a fost depus la Senat...

Urmaşul lui Iordache, uns astăzi în CEx-ul PSD

Urmaşul lui Iordache, uns astăzi în CEx-ul PSD
Galerie Foto Premierul Sorin Grindeanu va anunţa astăzi nominalizarea pentru ministerul Justiţiei, ultimul nume la bursa zvonurilor fiind cel al fostului judecător al Curţii Constituţionale, Tudorel Toader. Vehiculată şi ea...

CA Ploieşti: Procesul lui Kovesi cu Antena 3, amânat pentru 4 aprilie

CA Ploieşti: Procesul lui Kovesi cu Antena 3, amânat pentru 4 aprilie
Curtea de Apel Ploieşti a amânat, miercuri, pentru 4 aprilie, judecarea procesului dintre procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi postul de televiziune Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti. La acest...

Kovesi, la Curtea de Apel Ploiești

Kovesi, la Curtea de Apel Ploiești
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a prezentat miercuri dimineață la Curtea de Apel Ploiești, unde are loc primul termen în procesul pe care aceasta l-a intentat postului de televiziune Antena 3...

Dragnea a lipsit de la îngropăciunea OUG 13

Dragnea a lipsit de la îngropăciunea OUG 13
Epopeea ordonanţelor de urgenţă 13 şi 14 ale Guvernului Grindeanu a luat sfârşit ieri în Parlament. În absenţa lui Liviu Dragnea, deputaţii au pus bomboana pe coliva modificărilor legislaţiei...

Protestele de marţi seară au marcat respingerea OUG 13 în Parlament. "Sărbătorim prima victorie. În Piaţa Victoriei!"

Protestele de marţi seară au marcat respingerea OUG 13 în Parlament. "Sărbătorim prima victorie. În Piaţa Victoriei!"
Peste 400 de oameni au protestat marţi seară în faţa Palatului Victoria, unde au cerut demisia Guvernului. Protestul a fost anunţat pe Facebook, cu titlul "Sărbătorim prima victorie. În Piaţa...

Kovesi, raport pe 2016! La Sala de Marmură, joi, fix la 11

Kovesi, raport pe 2016! La Sala de Marmură, joi, fix la 11
DNA anunță că în 23 februarie  se va prezenta raportul de activitate pe anul 2016. Prezentarea se face la Sala  de Marmură de la Cercul Militar  din București.   Anunțul face...

Terenuri agricole inundate, în județul Vaslui, după deversarea râului Elan

Terenuri agricole inundate, în județul Vaslui, după deversarea râului Elan
Râul Elan a inundat un teren agricol din zona oraşului Murgeni, autorităţile intervenind la faţa locului pentru evaluarea situaţiei şi luarea măsurilor necesare. Potrivit unei informări a Instituţiei...

Academicianul Mircea Maliţa, omagiat la 90 de ani

Academicianul Mircea Maliţa, omagiat la 90 de ani
"Mircea Maliţa este o personalitate de excepţie, un adevărat renascentist în care se înmănunchează matematicianul - om de ştiinţă remarcabil - cu gânditorul şi filosoful şi, mai ales, cu...

Ipoteză: Complot rusesc în Muntenegru

Ipoteză: Complot rusesc în Muntenegru
Procurorul special muntenegrean a afirmat că organe de stat ruse sunt implicate în tentativa de complot dejucată în ziua alegerilor parlamentare din octombrie, care a avut ca obiectiv să împiedice...

Şcolile de la ţară vor fi dotate cu calculatoare

Şcolile de la ţară vor fi dotate cu calculatoare
Deşi în România anului 2017 încă mai există copii care îşi fac temele la lumina lumânării şi mulţi dintre elevi învaţă după manuale vechi sau împrumutate, oficialii...

Medicii sunt supăraţi: HG de tăiere a sporurilor

Medicii sunt supăraţi: HG de tăiere a sporurilor
Deşi aşteptau creşteri salariale substanţiale, aşa cum este prevăzut în programul de guvernare al PSD, mai multe categorii de medici se aleg cu reduceri importante ale veniturilor, de la 1 martie, după ce Gu...