x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu doi răniți pe Autostrada 1

Accident cu doi răniți pe Autostrada 1

24 Apr 2017   •   17:09
Accident cu doi răniți pe Autostrada 1

Un accident rutier, soldat cu două victime, a avut loc pe Autostrada A1, la Ciorogârla. În accident au fost implicate un autoturism şi un camion încărcat cu vin.

În urma accidentului două persoane au fost rănite din care una care a fost transportată la spital, cu o ambulanţă SAJ, iar cealaltă a refuzat asitenţa medicală.

Au fost solicitaţi şi pompierii giurgiuveni din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, care au asigurat măsurile PSI la faţa locului.

×