x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident rutier cu patru răniţi, între care un copil de 3 ani, în Galaţi

Accident rutier cu patru răniţi, între care un copil de 3 ani, în Galaţi

12 Aug 2019   •   13:59

Patru persoane, între care un copil de 3 ani, din judeţul Galaţi, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din oraş după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe DJ 242/A, se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). 

Potrivit sursei citate, Poliţia Oraşului Bereşti a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 242/A, în afara localităţii Bereşti. 

Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au constatat că accidentul a fost provocat de o femeie de 49 ani care, conducând autoturismul către municipiul Bârlad, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. 

În urma accidentului, a rezultat rănirea acesteia şi a altor trei persoane, cu vârste cuprinse între 3 şi 32 de ani, pasagere în autoturism, victimele fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident galaţi