x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricţii de circulaţie pe Calea Victoriei în perioada 15 - 17 aprilie

Restricţii de circulaţie pe Calea Victoriei în perioada 15 - 17 aprilie

14 Apr 2017   •   19:10
Restricţii de circulaţie pe Calea Victoriei în perioada 15 - 17 aprilie

În acest sfârşit de săptămână, dar şi luni, Calea Victoriei va fi destinată exclusiv pietonilor, pe segmentul de la intrarea dinspre Piaţa Victoriei, până la intersecţia cu strada George Enescu, a informat Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat de presă.

Restricţiile sunt impuse în contextul organizării evenimentului "La pas pe Calea Victoriei", desfăşurat sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 - 20,00 şi luni între 10,00 - 18,00.

"Întreg traseul va fi animat de spectacole şi activităţi cu intrare gratuită: ateliere creative pentru copii, spectacole de teatru, studio foto mobil, face painting, statui vivante, animatori pe picioroange, mimi, personaje pentru copii, păpuşi uriaşe, portretişti, caricaturişti, dar şi tonete cu produse hand made şi preparate diverse", a menţionat sursa citată.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului se va restricţiona traficul rutier pe Calea Victoriei, în perioada 14 aprilie, ora 22,00, şi 18 aprilie, ora 05,00, în tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi Strada George Enescu, precum şi pe străzile ce acced în aceasta.

Pe durata restricţiilor se va permite traversul pe Calea Victoriei, pe str. Sevastopol, str. Gheorghe Manu, Bd. Dacia şi pe str. George Enescu.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor, pe următoarele străzi:

- Str. Frumoasă între str. Sevastopol şi Calea Victoriei;

- Str. Gina Patrichi între Bd. Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei;

- Calea Griviţei între Str. C-tin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi restricţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către str. Banului.

Rute alternative:

- Bd. Kiseleff - Piaţa Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle - Calea Dorobanţilor - Şos. Ştefan cel Mare;

- Calea Ştirbei Vodă - Str. Ion Câmpineanu - Calea Victoriei.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi să folosească rutele ocolitoare. www.agerpres.ro

×