x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sfânta Parascheva, prima zi de pelerinaj

Sfânta Parascheva, prima zi de pelerinaj

de Cristinel C. Popa    |    10 Oct 2016   •   08:12
Sfânta Parascheva, prima zi de pelerinaj

Aglomerație mare în Iași, unde au început deja să sosească pelerinii la sărbătoarea Sfintei Parascheva. Pentru a veni în sprijinul credincioșilor, mai ales că se anunță frig și ploi, edilii au acoperit o parte din traseul unde se formează rândul către Mitropolie, acestora fiindu-le pus la dispoziție și un cort pentru odihnă. Primăria Iași a anunțat că sunt așteptați și 8.000 de credincioși din Ilfov.

Cea de a 25-a ediție a Sărbătorilor Iașiului a început, însă, spre deosebire de alți ani, încă nu a fost confirmată prezența politicienilor la evenimente, deși au fost lansate invitații către demnitari din toată țara. În plus, abia în zilele următoare se va decide în Consiliul Local ce personalități vor primi titlul de cetățean de onoare. În schimb, s-au deschis tot felul de târguri, chiar dacă unele au fost mutate în zone periferice, generând nemulțumirea comercianților, iar în fiecare zi sunt așteptate concerte. Acestea nu vor avea loc în vecinătatea Catedralei Mitropolitane, pentru a nu perturba rugăciunile. Ca și în anii precedenți, edilii pregătesc pentru pelerini o masă specială, pe 14 octombrie, la care se vor împărți sarmale, fructe și colaci, autoritățile îndemnându-i pe toți ieșenii să dea dovadă de ospitalitate.

×