x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 1.200.000 de angajaţi de la stat, evaluaţi de secretare

1.200.000 de angajaţi de la stat, evaluaţi de secretare

de Diana Scarlat    |    14 Ian 2016   •   09:02
1.200.000 de angajaţi de la stat, evaluaţi de secretare
Sursa foto: Stockbyte/Getty Images

Lucrătorii la stat pot sta liniştiţi în România, chiar şi dacă nu-şi fac treaba, fiind protejaţi de imposibilitatea aplicării legii. Premierul Dacian Cioloş a făcut propunerea recalculării salariilor bugetarilor în funcţie de performanţe, însă metoda nu poate funcționa în ţara noastră. Dacă nu-şi fac treaba, bugetarii nu pot fi nici concediaţi decât după mai multe rezultate negative ale evaluărilor, doar că acestea nu se pot face, chiar dacă sunt prevăzute în Codul Muncii.

Bugetarii din România au aplicat „după ureche” şi Codul Muncii, pe care l-au interpretat cum le-a convenit mai mult şefilor. Prevederea evaluării periodice s-a transformat într-o procedură facultativă, cu specific mioritic, dar care astăzi nu poate face aplicabilă propunerea premierului de a se recalcula salariile bugetarilor conform performanţelor. Evaluarea periodică este legiferată prin Codul Muncii, dar pentru a se respecta prevederea ar fi trebuit să se stabilească foarte clar criteriile şi procedura.Până acum nu s-a stabilit dacă s-ar putea face evaluări corecte intern sau prin angajarea unor firme specializate, deci nu s-a calculat un buget pentru evaluarea corectă a bugetarilor. „Departamentele de resurse umane ar trebui să se ocupe de aceste evaluări, pentru a nu fi externalizate serviciile, dar până acum nu a fost bugetat niciun post în plus pentru asta. Cioloş a propus recalcularea salariilor în funcţie de performanţe pentru că a plecat de la principiul că şi la noi în ţară se face o evaluare periodică, la 6 luni sau la un an, aşa cum ar fi normal. Aceasta este baza pentru stimulare sau sancţionare. El a venit cu o soluţie normală pe piaţa muncii, dar care nu poate fi aplicată la noi”, explică Bogdan Hossu, 208.75.08preşedintele CNS Cartel Alfa.Calificările care se dau în sectorul bugetar sunt contestate în instanţă, unde au câştig de cauză angajaţii, de cele mai multe ori. Acest lucru este posibil pentru că legea nu este aplicată conform unor norme clare. Codul Muncii, intrat în vigoare în 2011, prevede evaluarea periodică a personalului bugetar, însă măsura nu s-a aplicat până acum decât ca o formalitate, în lipsa bugetului pentru evaluatori. Pentru 1.200.000 de bugetari ar trebui să existe, conform specialiştilor în resurse umane, circa 12.000 de evaluatori neutri, fără legătură cu angajaţii pe care-i examinează.

N-au nicio valoare în fața legii
La stat s-a aplicat, însă, un principiu mult mai convenabil pentru sistem: şeful dă note de la 1 la 5, care devin calificative, de la nesatisfăcător la excepţional. Uneori fac acest lucru chiar secretarele. Evident, o astfel de evaluare se poate contesta în instanţă, iar angajatul va avea câştig de cauză.

„Pentru a face o evaluare corectă, este nevoie de nişte parametri clari, care nu există. De multe ori există sarcini care nu se regăsesc în fişa postului, dar sunt evaluate, astfel încât evaluarea nu se face nici în conformitate cu fişa postului”, explică Nicolae Pană, jurist, specialist în dialog social.

Persoanele care fac evaluarea trebuie să fie obiective şi echidistante. Încă nu s-a luat decizia angajării unor specialişti în departamentele de Resurse Umane din sectorul bugetar.

● Principiul care s-a aplicat în evaluarea periodică a personalului din sectorul bugetar este cel moştenit de la vechiul regim: timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor! În unele cazuri, secretarele dau note angajaţilor, atunci când şeful este prea ocupat. Situaţia nu este nouă pentru români, iar problemele apar destul de rar. „Cele mai multe secretare sunt provenite de la resurse umane şi au calificarea necesară pentru a putea da calificative. Acolo unde nu sunt probleme, merge treaba bine şi nici nu se ia în seamă evaluarea. Doar când sunt restructurări se ţine cont”, explică Ion Popescu, preşedintele CSN Meridian.

● Această practică îi ajută pe angajaţii la stat să scape de sancţionarea cu demiterea, dacă nu-şi fac bine treaba, pentru că nicio instanţă nu acceptă evaluarea făcută de secretară.

O evaluare făcută subiectiv nu poate fi luată în considerare de către instanţă. Trebuie să existe o procedură clară, iar angajatului trebuie să i se aducă la cunoştinţă toţi paşii.
Nicolae Pană, jurist

Noul proiect al Legii salarizării, luna viitoareO

Guvernul a anunţat că sala-riile bugetarilor ar putea să crească sau să scadă, în funcţie de performanţe. Forma finală a proiectului Legii salarizării va fi aprobată până la mijlocul lunii februa-rie. Până atunci se va lucra la eliminarea unor erori care ar face inechitabil calculul pentru unii angajaţi. „Avem 110 clase de salarizare, iar 94 sunt deja suprapuse. Lipsesc criteriile de performanţă, dar vom avea aceste criterii în lege. Sperăm ca pentru anul viitor să avem un mecanism unitar de indexare”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Sindicatele propun o corectare a Legii actuale a salarizării şi aşteaptă reluarea dezbaterilor cu actualul Guvern.





 

×