x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase, rezervat cu propria candidatură la prezidenţiale

Adrian Năstase, rezervat cu propria candidatură la prezidenţiale

26 Ian 2009   •   00:00

Preşedintele consiliului naţional al PSD, Adrian Năstase, a anunţat, astăzi, că nu are de gând să candideze la alegerile prezidenţiale de anul acesta. "Am foarte mari rezerve în a candida. Mi-e clar că partidul, acum, în această poziţie secundară la guvernare, din păcate, în această alianţă care este practic coordonată de Traian Basescu, ar avea dificultăţi în a-şi susţine un candidat propriu", a declarat Năstase.



Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a lăsata să se înţeleagă că nu a luat o hotărâre definitivă în această privinţă, el adăugânf că va aştepta mai întâi congresul partidului din primavară.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: romania