x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada Bechtel - Basescu propune negocieri noi

Autostrada Bechtel - Basescu propune negocieri noi

de Oana Stancu Zamfir    |    19 Sep 2005   •   00:00

Presedintele Traian Basescu cere Guvernului sa renegocieze contractul cu Bechtel pentru constructia Autostrazii Transilvania, atat in privinta pretului, cat si a conditiilor tehnico-economice.

SCHIMBARE. Revenit din Statele Unite, unde s-a intalnit cu presedintele firmei Bechtel, la solicitarea acestuia, Traian Basescu si-a nuantat declaratiile initiale date dupa intrevedere. Daca la San Francisco seful statului a spus ca "nu vom anula contractul, ci il vom continua in functie de resursele financiare", la Bucuresti Basescu a transat: contractul trebuie renegociat. "Contractul a fost semnat in conditii ilegale, care nu respecta nici standardele europene, nici legislatia Romaniei. Contractul are arbitraj la Paris. Foarte interesant! Pe banii tai sa fii de acord sa se faca arbitrajul unor eventuale nerespectari de contract la Paris. Trebuie renegociate pretul, finantarea, conditiile tehnico-economice, care nici macar nu au fost aprobate de guvernul care a impus semnarea contractelor", a argumentat Traian Basescu.

Decizia, a aratat el, apartine insa Guvernului, presedintele neputand sa angajeze contracte. "Nu am inchis contractul, pentru ca nu presedintele poate sa il inchida; nu am deschis contractul, pentru ca nu presedintele poate sa il deschida. Obiectivul meu in discutiile cu Bechtel a fost sa il informez pe presedintele companiei ca avem alte prioritati", a aratat Basescu, precizand ca prioritatea Romaniei este Coridorul IV Nadlac - Deva - Sibiu - Pitesti - Bucuresti.

×
Subiecte în articol: basescu observator contractul