Raurile din judetele Satu Mare, Maramures, Salaj, Cluj, Bistrita Nasaud, Neamt, Suceava si Botosani ar putea depasi in urmatoarele zile cotele de inundatie si pericol. De altfel, in Maramures, inundatiile cauzate de ploaia din noaptea de sambata spre duminica au distrus o casa, au inundat zeci de hectare de teren, iar o femeie a fost data disparuta. Alte judete in care se inregistreaza inundatii sunt Harghita si Covasna.
HARGHITA. In localitatea Tusnad Sat, apele paraului Mitacs au iesit din matca si au inundat 20 de gospodarii. De asemenea, 50 de localitati au ramas fara curent electric din cauza furtunii. Circulatia trenurilor intre Brasov si Miercurea Ciuc a fost intrerupta sambata noapte.