Mii de femei sunt batute, iar, saptamanal, una este omorata de sot. O statistica socanta care a mobilizat Primaria Sectorului 3 sa se asocieze cu o organizatie nonguvernamentala pentru a stopa fenomenul.
"Violentei nu-i sta bine oriunde s-ar afla. Trebuie sa tratam efectele actelor de agresivitate si sa protejam femeile aflate intr-o asemenea situatie", a spus Liviu Negoita, primarul Sectorului 3. Astfel, timp de doua saptamani, va incepe o campanie stradala de prevenire a violentei impotriva femeii, actiunea de distribuire a unor materiale informative, care incepe astazi, fiind simultana cu cele desfasurate in peste 60 de state. La acest eveniment va participa si Patriarhia Romana, preotii vor tine predici in timpul slujbei de duminica despre prevenirea violentei.