x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reţete de furat fonduri europene

Reţete de furat fonduri europene

de Diana Scarlat    |    08 Sep 2015   •   22:49
Reţete de furat fonduri europene
Sursa foto: Christian Lambiotte

Procurorii DNA au făcut ieri 62 de percheziţii în cinci instituţii publice, mai multe sedii ale unor societăţi comerciale şi locuinţe din municipiul București și alte cinci județe. Cercetările se fac pentru fraude cu fonduri europene şi vizează primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Printre cei vizaţi de anchetele DNA se numără Consiliul Județean Vaslui, fiind vizat chiar președintele Dumitru Buzatu. Zeci de vasluieni s-au adunat ieri în faţa sediului CJ Vaslui, pentru a-i felicita pe procurorii DNA, pe care spun că-i aşteaptă de 20 de ani la percheziţii în insitituţie. Mai sunt anchetaţi Constantin Constantinescu, primarul Municipiului Bârlad, și primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan. DNA face cercetări în cauze penale “care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2015”, a anunţat instituţia.

“Există câteva reţete aplicate de toţi cei care fură din fonduri europene. Supraevaluarea bunurilor achiziţionate este cea mai des întâlnită, uneori ajungându-se la valori de 20 de ori mai mari decât cele reale, aşa cum este cazul cercetat la Huşi, unde un tobogan din parcul de circa 600.000 de euro a fost achiziţionat cu circa 14.000 de euro. Se mai fac investiţii fictive, cu facturi false, se dau salarii fictive, din care angajaţii sunt obligaţi să dea uneori mai mult de jumătate angajatorului, la negru, sau se fac angajări fictive ale unor persoane care au obligaţia să dea până la 90% din veniturile încasate angajatorului”, explică un expert în accesarea de fonduri europene.

Citat

“Se falsifică lisitaţii, sunt atribuite contracte unor firme obligate să dea înapoi un procent între 10% şi 60%. Uneori sunt investiţii foarte mari fără achiziţionarea efectivă a utilajelor, mobilierului sau mijloacelor tehnice pentru care s-au făcut plăţile”.

expert în accesarea de fonduri europene

Expl foto
Beneficiarul unui proiect poate păstra achiziţiile, după finalizarea unui proiect, dar nu pentru a intra în posesia unor persoane fizice, ci pentru a se folosi în perioada de postimplementare.




 

×