x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

12 Dec 2005   •   00:00

Mii de fani Iris, printre care s-au numarat glorii sportive precum Ilie Balaci, Ivan Patzaichin sau Ilie Nastase, au umplut sambata seara Sala Polivalenta, pentru a asista la concertul "Iris Maxima".

Trenuri intarziate


Circulatia trenurilor in apropierea Capitalei a fost ingreunata ieri-dimineata, dupa furtul unor cabluri de semnalizare pentru transportul feroviar, in zona Chitila, informeaza Mediafax. S-au inregistrat intarzieri atat la trenurile care aveau ca destinatie Capitala, cat si la cele care plecau din Bucuresti.


"Iris Maxima", cu sportivi si actori de top


Mii de fani Iris, printre care s-au numarat glorii sportive precum Ilie Balaci, Ivan Patzaichin sau Ilie Nastase, au umplut sambata seara Sala Polivalenta, pentru a asista la concertul "Iris Maxima", care a durat peste patru ore.

"Florile Dalbe" - Colindatori la Muzeul Satului


Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" va invita la 17 decembrie, ora 11:00, la un concert de colinde sub genericul "Florile Dalbe". Vor canta: grupul de copii din Bitiza (Maramures), studenti de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, Aneta Stan, grupul folcloric din Tudora (Botosani), Viorica Flintasu. La 18 decembrie, la Muzeul Costumului Popular din cadrul Palatului Parlamentului este deschisa o expozitie cu vanzare de obiecte de arta populara contemporana. (Daniela Sontica)

BCR - Proiectul, aprobat de Guvern


Contractul de privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR) va fi inmanat azi firmelor Erste Bank (Austria) si Millenium (Portugalia), urmand ca cele doua banci sa prezinte la 20 decembrie ofertele finale pentru preluarea BCR, a anuntat ieri seara ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. Proiectul final al contractului de privatizare a BCR a fost aprobat ieri de catre membrii Guvernului, intr-o sedinta care a durat aproximativ 45 de minute. (Florina Zainescu)

Buzau - Virusul aviar se extinde


Ministerul Agriculturii a anuntat ieri ca va extinde azi masurile de eutanasiere a pasarilor la gospodariile din apropierea celei unde s-a inregistrat suspiciunea de gripa aviara, in comuna Padina, din judetul Buzau. De asemenea, in scurt timp vor fi initiate vaccinarea populatiei si plata despagubirilor pentru pasarile eutanasiate. Conform Ministerului Agriculturii, localitatea face parte din zona de protectie instituita in urma cu doua saptamani cu ocazia focarului de la Scarlatesti, si a fost izolata. (Eugenia Mihalcea)

Craiova - Impuscat de un agent de paza


Un tanar de 30 de ani a fost ranit de un agent de paza, in fata unui local din Craiova, sambata seara, cand grupul din care facea parte a fost impiedicat sa intre in restaurant pe motiv ca nu avea legitimatii de acces. Marius M. (foto) a fost impuscat in timpul scandalului de paznicul localului, care a scos pistolul cu bile de teama ca nu va face fata grupului de revoltati. (Cristian Vasilcoiu)

Basescu - "Capitan de Cursa Lunga al Anului"


Institutul Nautic din Londra l-a desemnat sambata pe presedintele Traian Basescu drept "Capitanul de Cursa Lunga al Anului". Presedintele London Nautical Institute, Phil Anderson, a afirmat ca este o premiera in istoria organizatiei pe care o conduce sa ofere distinctia unui comandant de cursa lunga, ajuns sef de stat. Nautical Institute este o organizatie maritima internationala, care are in componenta peste 6.000 de comandanti de nave si peste 100 de filiale in lume.

Indemn - Control politic la Chisinau


"Chisinaul trebuie sa obtina controlul politic asupra intregului teritoriu, conform Constitutiei Republicii Moldova", a declarat presedintele Basescu sambata, dupa intrevederea cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin. El a mai spus ca Romania este gata sa sprijine Chisinaul daca intampina dificultati privind cresterea excesiva a preturilor la gaze si energie. Dupa intrevedere, cei doi presedinti au participat la deschiderea Festivalului Vinului Moldovenesc din Piata Constitutiei.

Cerere PC - Seful statului, chemat la Coalitie


Liderul PC, Dan Voiculescu, va propune astazi partenerilor de Coalitie "chemarea la consultari" a presedintelui Traian Basescu. "Referitor la ultimele demersuri diplomatice ale domnului Traian Basescu, liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, va solicita partenerilor de Coalitie chemarea la consultari a presedintelui pentru clarificari majore in legatura cu angajamente luate de acesta in numele Romaniei", se arata intr-un comunicat al PC.

Loto 6/49 - Report gras, de 3 milioane de euro


Nici unul dintre cei care si-au incercat norocul la tragerea Loto 6/49 de ieri nu a reusit sa ghiceasca toate cele sase numere norocoase. Astfel, la categoria I s-a inregistrat un report de 8.760.297 RON. Numerele extrase au fost 20, 10, 4, 49, 22, 7. La categoria a II-a, 44 de jucatori au bifat pe bilete cinci dintre cele sase numere extrase, castigand astfel cate un autoturism Dacia Logan. La Noroc a fost report, atat la prima, cat si la a doua categorie, numerele extrase fiind 9, 6, 3, 8, 0, 9, 5. (Radu Crivat)
×
Subiecte în articol: observator