Românii se numără printre europenii cel mai puţin dispuşi să accepte o persoană diferită în cercul lor - negri, musulmani, evrei, homosexuali etc. - potrivit ultimului eurobarometru realizat de Comisia Europeană privind discriminarea în spaţiul comunitar. Pe de altă parte, majoritatea românilor se simt discriminaţi, în special cei în vârstă.
Românii sunt printre naţiunile care se simt cel mai puţin confortabil să aibă negri, musulmani, evrei sau homosexuali în proximitatea lor, potrivit sondajului Comisiei Europene, singurile persoane acceptate fiind asiaticii. Întrebaţi cum s-ar simţi dacă unul dintre copiii lor ar avea o relaţie cu o persoană neagră, aproape 60% dintre românii chestionaţi au spus că nu s-ar simţi confortabil. Rezultatele culese în România intră în contrast cu cele din Marea Britanie, Danemarca sau Suedia, unde aproape 90% dintre cei întrebaţi au indicat că nu ar avea o problemă cu o relaţie a copiilor lor cu o persoană neagră. Doar în Cehia, Slovacia şi Bulgaria cetăţenii au răspuns că o astfel de relaţie le-ar cauza mai mult disconfort - doar două din 10 persoane fiind de acord. Media Uniunii Europene arată că 64% dintre respondenţi n-ar avea o problemă cu o astfel de relaţie. Românii tind să respingă şi eventualele relaţii ale copiilor lor cu musulmanii şi evreii, însă nu au o problemă în ceea ce-i priveşte pe asiatici. Astfel, 60% dintre români s-ar simţi confortabil cu gândul că un copil de-al lor are o relaţie cu o persoană asiatică. În schimb, doar 4 români din 10 ar fi de acord ca unul dintre copiii lor să aibă o relaţie cu o persoană de religie musulmană (faţă de 6 din 10 europeni, media UE), acelaşi procent fiind valabil şi în cazul evreilor.
Intoleranţa la homosexuali, în creştere
Sondajul arată că România este singura ţară europeană unde atitudinile de respingere faţă de homosexuali au crescut în ultimii cinci ani, în contrast cu o atitudine de creştere a acceptării constatată în restul ţărilor UE. Astfel, întrebaţi cum ar percepe ideea unui preşedinte gay, lesbiană sau bisexual, 23% dintre români au spus că s-ar simţi confortabil sau indiferenţi faţă de acest aspect - cel mai mic procent din Europa, unde media celor care nu ar avea o problemă cu acest lucru este de 65%. Potrivit sondajului, atitudinea negativă faţă de o astfel de idee a crescut cu şapte procente faţă de acum cinci ani. La nivel UE, atitudinea de acceptare a crescut cu opt procente, de la 57%. De asemenea, 59% dintre români nu s-ar simţi confortabil cu ideea de a avea un coleg de muncă gay, lesbiană sau bisexual, în contextul în care, la nivel UE, 7-10 europeni spun că nu ar avea o problemă cu acest lucru. Potrivit sondajului, românii sunt şi cei mai puţin dispuşi europeni să accepte afecţiunea în public între persoanele de acelaşi sex (6 din 10 români nu s-ar simţi confortabil), la polul celălat aflându-se suedezii, unde 88% dintre respondenţi spun că se simt confortabil sau indiferenţi faţă de o astfel de situaţie.
Potrivit eurobarometrului, 75% dintre români spun că s-au simţit discriminaţi la un moment dat în viaţă. Cele mai discriminate persoane se simt cele de peste 55 de ani, în special atunci când trebuie să găsească un loc nou de muncă. Un studiu paralel, realizat în România, arăta că, dacă maghiarii se simt mai puţin discriminaţi ca în urmă cu 20 de ani, romii consideră că fenomenul s-a accentuat, în special când vine vorba de angajare.
România împarte cu Cehia şi Slovacia cele mai mari cote de intoleranţă la alte rase