x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a semnat contractul pentru proiectul tehnic al liniei de cale ferată București Nord-Roșiori Nord

S-a semnat contractul pentru proiectul tehnic al liniei de cale ferată București Nord-Roșiori Nord

16 Dec 2021   •   15:43
S-a semnat contractul pentru proiectul tehnic al liniei de cale ferată București Nord-Roșiori Nord
Sursa foto: Victor Stroe

Compania Națională CFR SA a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic în vederea modernizării liniei de cale ferată București Nord-Roșiori Nord.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, a fost semnat contractul cu Asocierea ISPCF SA - Baicons Impex SRL în valoare de 34,2 milioane de lei pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, în vederea modernizării liniei de cale ferată București Nord-Roșiori Nord, în lungime de 96 de kilometrri, subsecțiunea 1 a tronsonului București-Craiova.

Cele două contracte semnate de CFR SA, atât pentru subsecțiunea 1 București Nord-Roșiori Nord (96 km), cât și pentru subsecțiunea 2 Roșiori Nord-Craiova (110,2 km), reprezintă prima etapă a programului de modernizare a tronsonului feroviar București-Craiova pentru circulația trenurilor de călători cu viteza maximă de circulație de 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Sursa de finanţare pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice aferente celor două subsecțiuni este asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei - CEF Sector Transport, în procent de 85%, iar restul sumei va fi suportată de la bugetul de stat.

Durata estimată de finalizare a fiecărui contract este de 23 de luni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cfr sa