x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Seful echipei europene de salvatori care intervine dupa uraganul Matthew este roman

Seful echipei europene de salvatori care intervine dupa uraganul Matthew este roman

08 Oct 2016   •   11:03
Seful echipei europene de salvatori care intervine dupa uraganul Matthew este roman

Colonelul Marius Dogeanu a fost desemnat de Comisia Europeană ca şef al echipei de protecţie civilă (EUCPT), în urma analizării propunerilor formulate de statele membre UE, şi va participa, în perioada 7 - 27 octombrie, la acţiunile de facilitare a asigurării asistenţei internaţionale către populaţia afectată şi în sprijinul autorităţii naţionale de management al urgenţelor din Haiti, în urma efectelor generate de uraganul Matthew.

"Procedurile specifice pentru astfel de situaţii prevăd ca Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţe (ERCC) al Comisiei Europene să trimită în teren o echipă de protecţie civilă (EUCPT - European Civil Protection Team), formată din reprezentanţi ai statelor membre UE şi ofiţeri de legătură ai centrului, pentru evaluarea situaţiei de la faţa locului şi stabilirea nevoilor urgente, astfel încât starea de normalitate la nivelul comunităţilor afectate să fie restabilită în cel mai scurt timp", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă remis vineri AGERPRES.

Pe data de 3 octombrie, Guvernul Republicii Haiti a solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Comisiei Europene asistenţă internaţională în vederea sprijinirii răspunsului autorităţilor naţionale la consecinţele uraganului Matthew ce a produs efecte considerabile în jumătatea de vest a ţării.

Având în vedere amploarea şi efectele acestei situaţii de urgenţă, în data de 5 octombrie, ERCC a solicitat personal pentru constituirea echipei de protecţie civilă mandatată pentru operaţiuni de evaluare a pagubelor, coordonarea asistenţei internaţionale şi facilitarea direcţionării judicioase a ajutoarelor.

Peste un milion de persoane au fost evacuate din zona care continuă să fie afectată de efectele uraganului.

Colonelul Marius Dogeanu este şeful Serviciului Afaceri Europene, Asistenţă şi Relaţii Internaţionale din IGSU şi are o experienţă în domeniul protecţiei civile de peste 15 ani.

"Calităţile profesionale şi de lider ale acestuia sunt recunoscute şi pe plan internaţional, fiind selectat de Comisia Europeană ca membru, respectiv şef al Echipei Europene de Protecţie Civilă, în cadrul unor misiuni de asistenţă internaţională: în Iordania - 2012 (pe timpul urgenţei create de fluxul masiv refugiaţi din Siria) şi Filipine - 2013 (urmare a consecinţelor catastrofale ale taifunului Hayian)", se arată în comunicatul citat.

Timp de un an, acesta şi-a desfăşurat activitatea ca expert naţional detaşat în cadrul Comisiei Europene/ DG ECHO, unde a executat misiuni de evaluare în Sudanul de Sud.

×
Subiecte în articol: Uraganul Matthew Marius Dogeanu