x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sindicate: Bugetarii au primit doar 12,5% din majorarea salarială promisă

Sindicate: Bugetarii au primit doar 12,5% din majorarea salarială promisă

14 Feb 2011   •   19:44

Angajaţii din sistemul bugetar trebuiau să primească salariul din ianuarie majorat cu 15 la sută, însă în multe situaţii aceştia nu au avut o creştere mai mare de 12,5 la sută, sindicaliştii susţinând că aceste diferenţe apar de la formula de calcul, pe care Guvernul a greşit-o intenţionat.

Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii Guvernului au greşit intenţionat la formula de calcul privind majorarea salariilor tuturor bugetarilor cu 15 procente de la 1 ianuarie, "aşa-zisa creştere" fiind de maximum 12,5 la sută.

Nistor a precizat că diferenţa apare de la formula de calcul a reprezentanţilor Ministerului de Finanţe şi Ministerului Muncii.

"Aceştia erau conştienţi că nu va fi o aşa-zisă creştere de 15 la sută, iar în educaţie, odată cu apariţia Legii Educaţiei Naţionale, cadrele didactice cu vechime vor mai pierde la salariu o dată, din luna martie", a spus Nistor.

Liderul "Spiru Haret" a explicat că prin dispariţia celor trei tranşe de vechime - 30-35 de ani, 35-40 de ani şi peste 40 de ani -, zeci de mii de profesori vor beneficia din martie doar de şapte procente majorare din cele 15.

Nistor a mai spus că federaţia pe care o reprezintă se pregăteşte de declanşarea protestelor, în prezent desfăşurând caravane sindicale în toată ţara, pentru consultarea tuturor liderilor din teritoriu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că majorarea de 15 la sută începând cu 1 ianuarie 2011 nu se aplică în mai multe cazuri în rândul angajaţilor din învăţământ.

"Să dai cu o mână şi să iei cu alta, apoi să te lauzi că faci bine este o tactică folosită de actualul Guvern, pe care o cunoaştem. O situaţie cruntă este în judeţele Botoşani şi Suceava, unde colegii noştri au câştigat în instanţă, în 2010, majorarea salariilor cu 33 de procente, potrivit Legii 221/2008, dar care le-a fost abuziv luată în ianuarie 2011", a spus Hancescu.

Hancescu spune că, în urma unui calcule matematice, acestor oameni li s-au luat 33 de procente şi nu li s-au dat nici majorarea salarială de 15 la sută promisă. Prin urmare, în realitate, este vorba despre o scădere mai mare de 18 procente. Acesta este motivul pentru care dascalii din Suceava şi Botoşani au organizat acţiuni de protest.

"Avem numeroase cazuri în care oamenii au salarii mai mici decât în decembrie 2010, pentru că au pierdut mai multe sporuri sau pentru că nu se mai acordă sumele compensatorii. În concluzie, oamenii sunt doar amăgiţi de această majorare a Guvernului Boc", a explicat liderul FSLI.

Liderul BNS, Dumitru Costin, subliniază, de asemenea, că sunt o serie de cazuri de bugetari care nu şi-au primit salariul majorat cu 15 la sută, aşa cum au promis guvernanţii, iar acest lucru este cauzat de modul defectuos de comunicare.

"Cei care se ocupă de recalcularea salariilor trebuiau să fie instruiţi corespunzător, însă aceste lucruri nu au fost bine puse la punct şi fiecare a aplicat majorarea după capacitatea sa de a înţelege decizia Guvernului, care este susţinută şi prin Legea bugetului, astfel că au apărut aceste situaţii", a spus Costin.

Preşedintele BNS a precizat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor găsesc mereu justificări pentru eşecurile unor politici publice.

"Ceea ce s-a comunicat, nu s-a făcut cu informaţii corecte, oamenilor li s-au vândut speranţe, pentru că fiecare şi-a făcut calculele la luna de referinţă vizată de Ministerul de Finanţe, care nu au fost suficient de explicite, sau la luna de referinţă pe care unii politicieni la vârf au vehiculat-o", a adăugat Costin.

Salariile de bază din sectorul public ar fi trebuit să fie majorate din ianuarie 2011 cu 15 la sută raportat la nivelul din luna octombrie 2010.

Legea salarizării unitare prevede că salariile de bază din sectorul public cresc în 2011 cu 15 la sută. După majorarea de 15 la sută, salariile din sectorul bugetar rămân mai mici cu 13,75 la sută faţă de luna iunie 2010, când au fost reduse de Guvern.

×