Joi, de "Ziua Penitenciarelor", la Teatrul Nottara, 15 detinuti de la Penitenciarul cu Regim de Maxima Siguranta Arad isi vor demonstra talentul actoricesc intr-o piesa scrisa de un coleg de celula. Fac puscarie pentru omor, talharie sau trafic de droguri, dar actoria le arata, poate, adevarata fata. Spectacolul va fi precedat astazi de expozitia foto a Jurnalului National "Lumea Interzisa", gazduita de Patriarhie.

Zidul nu exista in realitate. De fapt, ocolim sau escaladam ceva ce exista numai in mintea fiecaruia dintre noi! Jurnalul National inaugureaza astazi, la Patriarhie, prima expozitie de fotografie din penitenciarele romanesti.

In toamna anului trecut, Jurnalul National a demarat in parteneriat cu Administratia Nationala a Penitenciarelor - ANP, un demers jurnalistic pentru a arata viata de dincolo de gratii asa cum este ea, necosmetizata. Cateva echipe de reporteri ai ziarului nostru au trecut prin mai mult de jumatate din penitenciarele Romaniei si au scris, timp de cateva luni, despre ce au vazut acolo. Un corolar al campaniei de presa denumita "Lumea Interzisa" este si prima expozitie de fotografie din penitenciarele romanesti. Vernisajul are loc astazi, incepand cu ora 17:00, la Patriarhia Romana, iar la ora 18:00 o masa rotunda cu tema "Detinutul - restanta morala. A cui? Responsabilitate personala vs. responsabilitate colectiva". La 29 iunie, de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, trupa de teatru Blitz a Penitenciarului Arad va prezenta la ora 19:00, pe scena Teatrului Nottara, piesa Joi, in regia lui Andrei Elek, actor la Teatrul Clasic "Ion Slavici" din Arad, autorul textului fiind detinutul Cristian Barsan. Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt considerati ocrotitorii sistemului penitenciar din Romania, pentru ca, desi au gresit in fata lui Hristos, au fost iertati. Iar in penitenciarele romanesti ajung multi oameni care nu il au pe Dumnezeu aproape.

PREGATIRI INTENSE. Trupa Blitz, in timpul unei repetitii cu public

"Sa-l intelegem pe detinut"

"Cu cativa ani in urma, cand am avut ideea asta, sa facem o expozitie de fotografie din penitenciare, mi s-a spus ca avem lucruri mai bune de facut decat sa fotografiem detinuti. Mi-a fost greu sa accept ca in secolul 21 lumea continua sa judece tot asa, in alb si negru. De fapt, nu era vorba de a fotografia propriu-zis detinuti, de a te «lauda» in ultima instanta cu niste oameni care, din motive mai mult sau mai putin intemeiate, ajung sa fie condamnati si izolati de lume, in inchisoare. Era vorba de viata pur si simplu, era posibilitatea aceasta unica de a o surprinde si de a o da mai departe, mai ales in contextul acesta romanesc in care exista atat de multe prejudecati legate de inchisoare si detinuti. Instinctiv, suntem mai degraba obisnuiti sa refuzam lucrurile urate, lucrurile care ne deranjeaza sau care pur si simplu nu ne intereseaza. Imi aduc, de exemplu, aminte de replica unui om venit pentru prima data in inchisoare, era la Jilava. Facea prospectii pentru un viitor film artistic, evident, era socant: zidurile, mirosul, senzatia aia ca esti prins in cusca, un detinut impingea pe langa noi o roaba, omul a fost pur si simplu surprins neplacut: «Ce baiat frumos si sa fie la puscarie!».

Cand, in septembrie, anul trecut, Jurnalul National a inceput campania si seria de articole din penitenciare, m-am bucurat foarte mult, un timp i-am insotit pe ziaristi prin tara, uneori am fost de acord, iar alteori nu mi s-a parut corect punctul lor de vedere. Dar, exista un anume ritm natural al lucrurilor. Fotografiile insa au intotdeauna dreptate, practic li se ofera ocazia asta unica de a te uita inspre ceva sau inspre cineva care nu stie ca este vazut, care nu are timp sa se aranjeze. Este un fel de zona neutra, in care, dintr-o data, nu mai trebuie sa iubesti, sa urasti sau sa te imprietenesti cu cineva. Este zona in care poti, in sfarsit, sa intelegi, pentru ca e liniste. Lumea spune ca este crestineste sa-ti iubesti aproapele, mai ales atunci cand greseste, cand are nevoie de ajutor. Atunci cand ma uit in ochii unui detinut nu ma gandesc niciodata in termenii acestia, din instinct de conservare pe de o parte, din bun-simt, in ultima instanta, nu vreau sa-l iubesc. Nu ai cum sa iubesti pe toata lumea, vreau doar sa-l inteleg si sa-l ajut sa inteleaga la randul lui, pentru ca-mi pasa."

Dana Cenusa
inspector sef principal in cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor