Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începând de la jumătatea lunii trecute s-au schimbat radical regulile privind soluţionarea plângerilor împotriva judecătorilor şi procurorilor. Mai exact, în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate pe cale de excepţie, Curtea Constituţională a constatat că soluţiile de clasare ale Inspecţiei Judiciare la sesizările cetăţenilor pot fi contestate în justiţie.
Consecinţa acestei soluţii este pe de o parte aceea că Inspecţia Judiciară nu mai poate bloca arbitrar plângerile justiţiabililor, iar pe de altă parte că puterile discreţionare ale Inspecţiei Judiciare căpătate pe vremea ministeriatului Predoiu suferă o primă fisură.
Ipoteza este următoarea. O persoană face o sesizare cu privire la o presupusă abatere disciplinară (comportament neadecvat, încălcarea incompatibilităţilor ş.a. – abaterile disciplinare sunt enumerate în art 99 din Legea nr. 303/2004) a unui judecător sau procuror. Singura instituţie care poate efectua verificări este Inspecţia Judiciară. Începând din 2012, ca urmare a unei viziuni de cazarmă a fostului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, Inspecţia Judiciară a fost organizată autonom faţă de Consiliul Superior al Magistraturii. A căpătat puteri sporite şi atribuţii exclusive. Din acel moment Inspecţia Judiciară a devenit un fel de poliţie judiciară sau chiar parchet specializat pe cercetarea judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit legislaţiei în vigoare, ulterior sesizării, Inspecţia Judiciară trebuie să efectueze verificări prealabile în urma cărora poate da următoarele soluţii:
1, Admite sesizarea, efectuează cercetarea disciplinară şi sesizează secţia corespunzătoare a CSM pentru a se pronunţa.
2, Clasează sesizarea în situaţia în care aceasta este anonimă, adică aceasta nu este semnată ori nu conţine datele de identificare ale autorului.
3, Clasează sesizarea în situaţia în care constată ca urmare a verificărilor prealabile că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.
De asemenea, Inspecţia Judiciară mai poate clasa sesizarea dacă după efectuarea cercetării disciplinare (un fel de urmărire penală pentru a duce comparaţia la capăt) constată totuşi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare. În această ultimă situaţie legea prevede că actul inspectorului judiciar poate fi atacat direct la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. În practică însă astfel de plângeri se întâlnesc foarte rar, tocmai întrucât în mod sistematic IJ pronunţă soluţiile de clasare doar ca urmare a verificărilor prealabile. Legea prevede ca soluţia de clasare dată într-o astfel de ipoteză (cea de la pct. 3 în enumerarea mea) este definitivă, respectiv că ea nu poate fi atacată în nici un fel de persoana care a făcut sesizarea. Inspecţia Judiciară se comportă ca un filtru. Folosindu-se de această mică inconsistenţă a legii, taie şi spânzură cât poate mai mult în domeniul cercetării disciplinare a magistraţilor, lăsând să treacă mai departe către Consiliul Superior al Magistraturii, singura instanţă disciplinară a magistraţilor, doar ce consideră oportun.
Inspecţia Judiciară putea deci aprecia suveran, în afara oricărui control, când se exercite şi când nu o acţiune disciplinară împotriva unui judecător sau procuror. În această situaţie nici măcar Consiliul Superior al Magistraturii nu avea posibilitatea de a interveni în vreun fel.
Ei bine, Curtea Constituţională a decis că acest mecanism este neconstituţional. Prin decizia nr. 397/3.07.2014, publicată în Monitorul Oficial în 6.07.2014, a constatat că dispoziţia referitoare la caracterul definitiv al rezoluţiei de clasare dată în ipoteza descrisă mai sus la pct. 3) este neconstituţională. IJ nu poate da soluţii definitive ca urmare a verificărilor prealabile, pentru că este doar un organism administrativ şi pentru că astfel se blochează accesul cetăţeanului la justiţie.
Ca urmare a acestei decizii, Inspecţia Judiciară nu mai este capăt de linie în nici o situaţie. Orice plângere împotriva unui judecător sau procuror, cu excepţia anonimelor, va trebui să ajungă să fie discutată contradictoriu, în faţa unei instanţe independente şi imparţială. Mecanismul este similar cu cel existent pentru soluţiile de netrimitere în judecată ale procurorului, când de asemenea petentul are şansa de a apărea în faţa unui judecător pentru a arăta eroarea de soluţie a parchetului.
Până în acest moment, articolul de Legea nr. 317/2004 declarat neconstituţional nu a fost modificat. Potrivit Constituţiei, aplicarea lui este suspendată pe timp de 45 de zile, termenul pe care Ministerul Justiţiei îl are la dispoziţie pentru a veni cu o propunere legislativă. Se pune problema unde vor putea fi atacate soluţiile de clasare ale Inspecţiei Judiciare. Nu am nici o îndoială că dacă va exista o modificare legislativă se va prevedea competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel Bucureşti, pentru a exista o sinonimie cu procedurile în cazul celorlalte clasări pe care le poate da IJ.
Dar chiar dacă ministerul, adâncindu-se în picoteală cu care ne-am obişnuit, va omite să-şi îndeplinească sarcinile legale, precum şi până în acel moment, întrucât neconstituţionalitatea produce efecte iar rezoluţiile nu mai pot fi definitive, consider că tot Curtea de apel Bucureşti va avea competenţa, de data aceasta în baza competenţei generale în materia contenciosului administrativ.
Dintr-o altă perspectivă, consider că într-o aşezare corectă a lucrurilor în nici o situaţie plângerile împotriva soluţiilor dispuse de Inspecţia Judiciară nu ar trebui să ajungă direct în instanţele judecătoreşti. Instanţe de fond, cu competenţă generală în materie disciplinară pentru judecători şi procurori sunt secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Apreciez deci ca legea ar trebui îndreptată, astfel încât toate plângerile cetăţenilor să fie soluţionate, în primă instanţa cel puţin, de secţiile CSM.
S-a luptat cu sistemul
Avocatul Toni Neacşu semnalează o nouă situaţie în privinţa plângerilor împotriva judecătorilor şi procurorilor. Ele rămâneau în majoritate blocate la Inspecţia Judiciară, care casa plângerile. Acum plângerile pot ajunge în instanţă. Toni Neacşu este un magistrat cu o biografie profesională şi civică substanţială. Clanul Hăineală-Dănileţ-Alina Ghica au fabricat o diversiune împotriva judecătorului Neacşu pentru a-l elimina din CSM.
Supravegheat, filat, interceptat, percheziţionat, Neacşu a devenit o victimă a sistemului băsist ce acţionează la vârful magistraturii, în interiorul CSM. Procesul fabricat împotriva lui de DNA a fost un eşec, Neacşu fiind achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
El a refuzat să se întoarcă în corpul magistraţilor, devenind avocat.
