x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film PREMIERA DE GALĂ a filmului de animație PRINȚESA ȘI GRĂDINARUL

PREMIERA DE GALĂ a filmului de animație PRINȚESA ȘI GRĂDINARUL

de Magdalena Popa Buluc    |    04 Apr 2025   •   02:00
PREMIERA DE GALĂ a filmului de animație PRINȚESA ȘI GRĂDINARUL

Vă invităm să descoperiți, alături de întreaga familie la PREMIERA DE GALĂ a filmului de animație  „Prințesa și grădinarul”, pe 5 aprilie, sâmbătă, de la ora 11:00, în Cinema City Mega Mall (Bd Pierre de Coubertin 3-5), în prezența echipei de dublaj.

Primul lungmetraj de animație distribuit în România de T.R.I.B.E. Films urmărește aventurile prințesei Carolina (în interpretarea artistei Nicole Cherry) și ale regelui Benjamin (interpretat de actorul Silviu Mircescu) într-o poveste  amuzantă și plină de peripeții și candoare.

Din distribuția versiunii în limba română mai fac parte actorii:   Valentino Tiron (Maximus), Silviu Oltean (Cizmar), Mircea Drambareanu (Bruta), Viorel Paunescu (Regele de la Miazănoapte), Crenguta Hariton (Dadaca), Armine Vosganian (Servitoare), Ernest Fazekas (Cody), Răzvan Marinescu (Jacob), Radu Anghelina (Jimmy), Tudor Morgovan (Cavaleri), Laurean Gherman (Morarul), David Elci (Romeo).

×