x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vorbe de duh

Vorbe de duh

15 Oct 2005   •   00:00
  • Cand mi-am intrebat contabilul daca exista ceva care ma putea scoate din buclucul in care intrasem, a stat mult timp pe ganduri. "Da", mi-a spus el apoi, "moartea".
    Robert Morley

  • Toate artele din America inseamna o harmalaie uriasa pe care o provoaca barbatii fara scrupule pentru urechile unor femei nesanatoase.
    Thomas Beecham

  • La fel cum despre sadicii reprimati se crede ca devin politisti sau macelari, oamenii care au o frica irationala de viata ajung editori.
    Cyril Connolly
  • ×
    Subiecte în articol: observator