x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Căsătoriile gay scindează USR. Partidul a cam uitat de Opoziţie

Căsătoriile gay scindează USR. Partidul a cam uitat de Opoziţie

de Marius Gîrlașiu    |    31 Mai 2017   •   07:59
Căsătoriile gay scindează USR. Partidul a cam uitat de Opoziţie
Sursa foto: DIANA OROS

La jumătate de an de la intrarea în Parlament, partidul lui Nicuşor Dan a lăsat de izbelişte Opoziţia şi îşi consumă energiile în luptele interne dintre progresişti şi conservatori. Mărul discordiei îl reprezintă mai nou căsătoriile homosexuale şi familia tradiţională. În ultima şedinţă a conducerii USR, Nicuşor Dan a ameninţat că demisionează din fruntea partidului dacă Biroul Naţional va decide să se pozi- ţioneze împotriva referendumului de revizuire a Constituţiei iniţiat de Coaliţia pentru Familie.

A fost o ședință lungă a noului Birou Național, de zece ore. Spre final s-a discutat destul de mult propunerea lui Cătălin Drulă: USR ca partid să se poziționeze împotriva schimbării Constituției. Se contura o majoritate clară pentru susținerea propunerii. Moment în care Nicușor Dan a amenințat că își dă demisia dacă partidul se va poziționa. Mai mulți membri au cedat din păcate acestui șantaj. Emoția produsă de anunțul său a făcut să se voteze pentru amânare. Deci s-a amânat prin vot (m-am opus și amânării) pentru miercuri”, a răbufnit deputatul USR Cristian Ghinea. Fostul ministru tehnocrat îl acuză pe Nicușor Dan și pe aliaţii acestuia de ipocrizie, din cauza aversiunii pe care o nutresc faţă de fostul premier Dacian Cioloș. „Eu sunt certat în Biroul Naţional și la grupul parlamentar pentru că fac parte și din România 100 (platforma lui Cioloș – n.r.), după ce Nicușor Dan a făcut ca Dacian Cioloș să nu vină la noi. Au intrat toți în Parlament defilând cu Cioloș, dar acum se pare că ar trebui să cer voie de la Oana Bâzgan sau Cosette Chichirău să mă asociez cu Dacian Cioloș. E amuzant si tragic în același timp. Din interior arată și mai ciudat”, a descris fostul ministru atmosfera care domnește în culisele USR.

Nicușor Dan: e loc pentru toți

În replică, Nicușor Dan, cel care se opune tranșant poziţionării partidului pe tema familiei tradiţionale, susţine că singura șansă a USR în lupta cu sistemul este coalizarea celor cu opţiuni ideologice diferite și coabitarea acestora sub aceeași platformă, „într-un pogram bazat pe ce ne unește, pe urgenţele societăţii”. Liderul USR consideră că în partid este loc și pentru progresiști, și pentru conservatori, tema redefinirii familiei fiind una „prea intimă pentru foarte mulţi pentru a fi tranșată prin vot”. „Există acum o puternică presiune internă pentru ca USR să se poziţioneze pe tema redefinirii familiei creștine. Opinia mea fermă este că ar fi o mare eroare. Am cădea cu toţii în capcana de a vorbi despre ce ne divizează, și nu despre ce ne unește. Ar fi, mi-e teamă, o fractură internă peste care nu vom putea trece, printr-o poziţionare care ar încălca convingerile intime ale unor colegi ai noștri aflaţi în minoritate”, a explicat Nicușor Dan. Pe 9 mai, doar 22 de deputaţi au votat împotriva iniţiativei de revizuire a Constituţiei pe tema familiei tradiţionale, 15 dintre aceștia fiind de la USR. De asemenea, trei deputaţi USR s-au abţinut de la vot, printre aceștia fiind Nicușor Dan și Cristian Ghinea. „Eu am considerat potrivit să nu-mi exprim votul pentru că e nevoie de un mediator în tensiunile pe care această diferență de gândire le produce”, explica Nicușor Dan după adoptarea proiectului cu o majoritate covârșitoare în Camera Deputaţilor (232 la 22, plus 13 abţineri). 

Prioritatea: lupta anticorupţie

În lupta dintre progresiști și conservatori s-a implicat și Clotilde Armand, franţuzoaica fiind membru în Biroul Naţional. Clotilde a făcut apel la raţiune și dialog, avertizând că antagonizarea pe tema familiei riscă să producă doar ură într-o societate chinuită de corupţie, subdezvoltare și exod. „Oameni buni, vă aduceți aminte de iarna care a trecut? Vă mai aduceți aminte cum ceva ne-a unit pe toți, indiferent de religie, etnie sau sex? Vă mai aduceți aminte că eram mulți? Sute de mii de români pretutindeni în stradă pentru a dezvălui întregii lumi imaginea unei țări demne și furioase pe sistemul politic corupt care ne ucide viitorul? Eu îmi aduc aminte de asta și n-am să uit curând de ce și pentru ce am intrat în politică. Haideți să ne revenim, haideți să distrugem ura din noi și să stăm uniți, să luptăm în mod responsabil pentru a lăsa copiilor o Românie mai bună!”, a fost poziţia consilierului local. Franţuzoaica, o conservatoare declarată, a militat făţiș în favoarea referendumului pe tema familiei tradiţionale, avertizând că există riscul ca mozaicul ideologic să ducă la scindarea USR în două partide mai mici, unul de stânga, altul de dreapta.

Principalul risc al USR este exacerbarea tensiunilor între progresişti şi conservatori. Sper să avem înţelepciunea să rămâ- nem uniţi. Sper să ne ridicăm la înălţimea speranţelor pe care oamenii şi le-au pus în noi. Nicuşor Dan, preşedinte USR

Biroul Național este dominat de tabăra pro-Cioloș

Congresul USR de la Cluj, în urma căruia Nicuşor Dan a fost reconfirmat ca lider al partidului, a schimbat configuraţia puterii în partid. Miza reală a alegerilor a reprezentat-o componenţa noului Birou Naţional, forul de conducere care îşi va asuma toate deciziile politice. Deşi a fost reales, Nicuşor Dan a pierdut controlul asupra BN, acesta fiind dominat acum de oamenii lui Cristian Ghinea şi Clotilde Armand, majoritatea fiind adepţii intrării lui Dacian Cioloş în USR. Din noul for de conducere, format din 20 de persoane, fac parte patru membrii ai platformei România 100 lansată de Dacian Cioloş, tabăra lui Ghinea bazându-se pe jumătate din voturi (10), inclusiv cele ale unor lideri de filiale judeţene care au pledat pentru transferul lui Cioloş în USR. La rândul său, Nicuşor Dan are şase aliaţi, majoritatea provenind din fostul USB, iar Clotilde Armand este susţinută doar de deputatul Stelian Ion. Clotilde joacă însă în tabăra anti-Nicuşor, sprijinind facţiunea lui Ghinea. „Congresul USR ne-a dat un mandat clar pentru o conducere colectivă. Acest mandat este acum ridiculizat de Nicușor Dan și de garda sa pretoriană. Democrația internă e acceptată cât vrea Nicuşor Dan, care fie schimbă regulile, fie mută atribuții dacă nu iese bine la vot, fie amenință cu demisia", a reacţionat Ghinea.

×
Subiecte în articol: usr casatorii gay opozitie nicusor dan