Klaus Iohannis a amintit Guvernului că nu are competenţe pentru a decide mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi a atras atenţia că eventuala relocare a ambasadei va înlătura orice şansă pentru candidatura României la un post de membru nepermanent în Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Preşedintele a făcut această declaraţie avându-l alături pe preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak, pe care l-a primit, ieri, la Palatul Cotroceni. ”O să fiu foarte franc. O astfel de decizie ar anula instantaneu orice şansă a României de a fi votată membru nepermanent în Consiliul de Securitate, nu numai acum, ci şi pentru viitor”, a declarat Iohannis. În ce priveşte evaluarea pe marginea acestui subiect care este în lucru la Guvern, preşedintele aminteşte Executivului că nu are decât să facă evaluarea, însă decizia oricum nu se va lua la Palatul Victoria. „Decizia nu este la Guvern, după cum probabil vă amintiţi, dar dacă dumnealor vor să facă o evaluare, o pot face, însă nu am primit încă nicio informaţie despre stadiul acestei evaluări”, a afirmat preşedintele.
O chestiune de drept internaţional
Lajcak nu a comentat puctual controversa de la Bucureşti pe marginea ambasadei, dar a amintit că poziţia ONU este ca statutul Ierusalimului să fie convenit pe cale amiabilă între Israel şi Palestina. „Vreau să subliniez două lucruri. În primul rând, avem o serie de rezoluţii adoptate de Adunarea Generală şi de Consiliul de Securitate care se ocupă de acest subiect şi aş vrea să vă reamintesc că aceste rezoluţii formează de fapt partea dreptului internaţional. Rezoluţiile spun că statutul Ierusalimului trebuie să fie negociat între israelieni şi palestinieni şi trebuie să rezulte din aceste negocieri şi trebuie respectat de toate statele membre ale Naţiunilor Unite”, a declarat Miroslav Lajcak. De altfel, şi Iohannis a spus că România intenţionează să respecte normele de drept internaţional. „Am subliniat că respectarea dreptului internaţional a constituit şi este o constantă pe care dorim să ne construim politica”, a mai spus şeful statului.