x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalul Predoiu propune lucruri trăsnite

Liberalul Predoiu propune lucruri trăsnite

de Maria Alifantis    |    31 Mai 2016   •   10:40
Liberalul Predoiu propune lucruri trăsnite
Sursa foto: Adrian Manolache

Cătălin Predoiu și Nicușor Dan se îndeamnă unul pe celălalt să renunțe la candidatura pentru Primăria Capitalei pentru a spori șansele dreptei în lupta cu PSD. Jurnalul Naţional a aflat că scenariul propus de candidatul PNL este imposibil de realizat practic, data limită pentru retragerea candidaturii fiind 4 mai. Cum buletinele de vot sunt deja tipărite, oricine ar renunța se va regăsi duminică pe lista de candidaţi.

„Potrivit legii, candidații pot renunța la candidatură până la data rămânerii definitive a candidaturilor, prin depunerea la Biroul Electoral de circumscripție a unei decla-rații de renunțare, semnată și datată de cel în cauză. Cu alte cuvinte, nu își puteau retrage candidatura decât până la data de 4 mai, atunci au rămas candidaturile defini-tive, potrivit calendarului electoral aprobat prin Hotă-râre de Guvern. Așa că au rămas pe buletinele de vot, acestea au și fost tipărite pe numele lor, nu se mai poate face nimic. După ce s-au tipărit buletinele de vot, ce-ar mai fi acum să renunțe unul, altul și să băgăm bani în alte buletine de vot? Acestea sunt deja tipărite, azi vor fi împărțite către Birou, nu se mai poate face nimic. Nu își permite statul să retipărească atâtea buletine doar pentru că un domn s-a gândit că nu mai vrea. Că nu se prezintă să-și reven-dice mandatul, asta este altă situație și vedem după. Cine știe, ar putea fi și ales. S-a mai întâmplat, au fost situații de cetățeni care au murit înainte de alegeri și au fost aleși, pentru că au figurat pe buletinele de vot”, a declarat, Ana-Maria Pătru, președintele Auto-rității Electorale Permanente, pentru Jurnalul Național. „De o săptămână, Cătălin Predoiu tot spune că are nevoie de un sondaj ca să se retragă din cursă. Foarte bine! Să facem un sondaj. I-am propus lui Cătălin Predoiu să facem un sondaj, organizat de o casă de sondaje internațională, care să confirme ceea ce noi știm deja - eu sunt singurul care poate sa unească voturile anti-PSD”, s-a lăudat Nicușor Dan pe Facebook.

 

Vrea să scape de candidatură?

Contactat de Jurnalul Naţional și rugat să explice cum s-ar putea realiza rocada în ultima săptămână de campanie, Cătălin Predoiu a evitat să lămurească alegătorii. „Propunerea mea e mult mai complexă. Deocam-dată nu avem un răspuns la ofertă, dânsul a spus că vrea doar sondaj, nu a afirmat că se și retrage dacă iese în urma mea. Aia e toată cheia jocului. Așa, sondaje facem toți. Până când dânsul nu spune da, sunt de acord să sprijin candidatul mai bine plasat, orice discuție e inutilă”, s-a eschivat Predoiu. Forţat de împrejurări, libe-ralul a decis în ultima clipă să candi-deze după retragerea lui Marian Munteanu.

În 2012, fostul primar din Câmpia Turzii, Ioan Vasinca, a fost ales pentru un post de consilier local deşi decedase cu zece zile înainte de alegeri. Numele său rămăsese primul pe lista consilierilor PDL..

 

×