x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicuşor Dan: Am avut discuţii informale cu PNL, dar varianta USR cu premier tehnocrat e departe de realitate

Nicuşor Dan: Am avut discuţii informale cu PNL, dar varianta USR cu premier tehnocrat e departe de realitate

16 Dec 2016   •   21:00
Nicuşor Dan: Am avut discuţii informale cu PNL, dar varianta USR cu premier tehnocrat e departe de realitate

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, spune că a purtat discuţii informale cu preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, pe tema unei coaliţii care să susţină un guvern de dreapta, dar că varianta pe care partidul său o agreează - aceea a unui premier tehnocrat susţinut de mai multe partide, fără PSD - este "departe de realitate azi". 

"Am avut o discuţie informală cu cei de la PNL, cu preşedinta partidului, doamna Turcan. A fost o discuţie informală după consultările de la Cotroceni", a declarat Nicuşor Dan, vineri, la BEM, după preluarea mandatului de deputat. 

Întrebat dacă formaţiunea pe care o conduce este de acord ca, împreună cu PNL, să încerce formarea unei majorităţi care să dea viitorul guvern, Nicuşor Dan a spus că USR îşi păstrează poziţia. 

"Noi rămânem la poziţia pe care am avut-o în toată campania electorală, anume că cea mai bună soluţie pentru România ar fi un guvern condus de un tehnocrat, care să aibă susţinerea politică a unor partide (coaliţie de partide - n.r.) din care să nu facă parte PSD, Dacian Cioloş - o variantă foarte bună. Din păcate, această soluţie pare departe de a fi realizată. Exista varianta susţinerii unui prim-ministru tehnocrat în Parlament, noi am spus că Dacian Cioloş ar fi o variantă, însă asta e departe de realitate azi şi nu are rost să discutăm. În momentul în care, dacă vreodată se va ajunge spre această soluţie, vom negocia", a precizat liderul USR. 

Despre eventualitatea ca USR să mai poarte discuţii până la momentul consultărilor de la Cotroceni, convocate de Klaus Iohannis pentru săptămâna viitoare, el a spus: "Dacă domniile lor vor considera de cuviinţă, da, după cum, dacă alte partide vor să discute cu noi, fără îndoială, dar poziţia noastră e cea pe care am precizat-o". 

De asemenea, întrebat dacă USR va susţine o colaborare în plan parlamentar a forţelor de dreapta, Nicuşor Dan a reafirmat că partidul pe care îl conduce nu face alianţe cu nimeni. 

"Nu facem, aşa cum am spus în toată campania electorală, nu facem alianţă cu nimeni. De colaborat, punctual, pe proiecte vom colabora cu toată lumea, cu toate partidele din Parlament, cu PSD, cu ALDE, cu PNL, cu oricine este acolo, dar vom avea acea activitate pe care o avem şi în Consiliul General, în consiliile locale din Bucureşti, azi, strict pe proiecte. Pe proiecte bune votăm, pe proiecte care nu sunt bune, nu le votăm, încercăm să venim cu iniţiativele noastre şi să găsim majoritate în jurul lor", a spus Nicuşor Dan. AGERPRES

×