Deputatul PDL Elena Udrea consideră că "unii" din conducerea partidului sunt preocupaţi mai mult de ea decât să critice Guvernul USL şi, deşi nu sunt în stare să obţină voturi, încearcă să acopere lipsa de rezultate a PDL dând vina pe alţii, informează mediafax.ro.
"Cred că sunt unii în conducere astăzi, de regulă cei care nu sunt în stare să obţină voturi, care încearcă să acopere lipsa de rezultate a PDL dând vina pe alţii pentru ce se întâmplă cu partidul. Văd că îi preocupă mai mult Elena Udrea decât să critice Guvernul Ponta", a declarat Udrea, referindu-se la criticile aduse de preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Elena Udrea solicită să i se dea un singur exemplu când vreodată ceea ce a făcut ori a spus ea a fost împotriva PDL.
"Chiar mai mult, sunt unul dintre cei mai activi şi mai prezenţi critici la adresa USL. De acord că poate ceea susţin eu, parteneriatul PDL cu Traian Băsescu şi unitatea dreptei, este în contradicţie cu ceea ce face şi gândeşte conducerea actuală a partidului. Dar aceasta nu înseamnă că ei au dreptate, pentru că la fel ca mine gândesc electoratul de centru dreapta şi marea majoritate a membrilor de partid", adaugă Udrea.
Ea mai spune că nu are de gând să plece din PDL.
"Nu am de gând să plec din PDL, chiar dacă sunt mulţi nemultumiţi de drumul pe care merge partidul astăzi care îmi cer să plecăm. Eu tot cred că PDL poate deveni puternic şi poate fi în mijlocul unui proiect politic de centru dreapta, dar aceasta numai dacă este în stare să fie partenerul lui Traian Băsescu, este adevărat", susţine Elena Udrea.
Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări privind atitudinea Elenei Udrea, că "nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia unui alt partid" şi a adăugat că lucrurile vor fi clarificate destul de repede, pentru că "ipocrizia nu poate fi dusă la maximum".
Blaga a adăugat că, până la urmă, lucrurile vor fi clarificate "destul de repede", precizând că va fi o şedinţă a Colegiului Director al PDL la Baia Mare.
"Cine este în PDL va trebui să muncească la acest partid ca să-şi atingă obiectivele", a spus Blaga.
Întrebat dacă îi va cere Elenei Udrea să aleagă, Blaga a răspuns: "Toate la timpul lor, pentru că ipocrizia nu poate fi dusă la maximum".
"Ca să fie foarte clar: toţi colegii vor trebui să aibă o poziţie tranşantă. Ce doresc în viaţă: în PDL urmărind obţinerea de către acest partid a obiectivelor pe care şi le propune sau în PDL încercând să coaguleze oameni spre alte zone ca partidul să nu-şi poată atinge la un moment dat obiectivele. Lucrurile acestea trebuie lămurite, deocamdată nu mă pronunţ, dar lucrurile trebuie lămurite", a adăugat Vasile Blaga.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, la RFI, că ţine de Elena Udrea să iasă din duplicitate şi să decidă dacă rămâne în PDL sau pleacă la Mişcarea Populară, arătând că Udrea nu este previzibilă şi că este important să se limpezească apele, pentru că oamenilor nu le plac duplicitarii.
"Nu mă gândesc să plec din PDL, mă gândesc să contribui la unitatea dreptei, să încerc să sprijin ca PDL, Partidul Mişcarea Populară, Forţa Civică, PNŢCD, de ce nu şi PNL când va fi dat afară de la guvernare să construiască un pol politic puternic care să se lupte cu PSD", a declarat Elena Udrea, vineri seară, la Realitatea TV.
Ea a spus că toate formaţiunile din opoziţie - PDL, PMP, FC, PNŢCD - trebuie să creeze un proiect unic opozant la USL în acest moment, iar când PNL va fi dat afară de la guvernare şi Crin Antonescu schimbat din fruntea partidului/ se poate face o alianţă inclusiv cu PNL care să aibă candidat comun la alegerile prezidenţiale din 2014.
Udrea a spus că ar fi mult mai bine pentru dreapta românească să facă acest front comun şi că este nevoie să fie lăsate proiectele personale deoparte pentru acest lucru.