Călugăriţe şi istorici, încăieraţi pe Casa Domnească a lui Matei Basarab

Ctitoria domnitorului Matei Basarab din localitatea prahoveană Brebu este obiect de proces între istorici şi preoţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Biserica a cerut Muzeul Casa Domnească, dar a pierdut în primă instanţă. Decizia care le dădea câştig de cauză muzeografilor a fost atacată de către avocaţii Bisericii după 11 ani. Acum şi Primăria este parte în dosar după ce preoţii au cerut în instanţă şi parcul din localitate.

Muzeul “Casa Domnească” Brebu a fost înfiinţat în 1971 şi face parte dintr-unul dintre cele mai vechi complexuri de monumente istorice din secolul al XVII-lea. Este deschis chiar şi duminica, pentru ca vizitatorii să nu rateze ocazia de a vedea această parte a ctitoriei lui Matei Basarab oricând ar ajunge la Brebu. Se simte însă o tensiune de cum pui piciorul în acea curte în care se află şi Casa Domnească, şi Mânăstirea Brebu. Măicuţele care îşi iau la revedere de la credincioşii ce le trec pragul stau, parcă, mereu cu spatele la clădirea vecină. Imobilul format din opt încăperi, terasă, foişor, două pivniţe şi teren a devenit motiv de război între Biserică şi muzeografi, o luptă care se dă în instanţă. Reprezentanţii Bisericii au cerut ca Muzeul să devină al lor, justificând faptul că această bijuterie arhitecturală le-ar fi aparţinut şi le-ar fi fost luată abuziv de către stat în 1966. Au spus asta la Comisia Specială de Retrocedare, dar cererea le-a fost respinsă. Apoi au făcut referire la perioada lui Cuza. Curtea de Apel Ploieşti le-a dat câştig de cauză muzeografilor, iar contestaţia Bisericii a venit după 11 ani.

Sala veşmintelor, loc ideal pentru a lua ceaiul

Reprezentanţi ai unei instituţii de cultură, mulţi angajaţi ai Muzeului se uită cu mâhnire la ceea ce se întâmplă. Ei susţin că maica stareţă a Mânăstirii Brebu le-ar fi spus de multe ori să plece pentru că acolo este casa ei. Sau altădată a făcut planuri de cum prima cameră a Muzeului care adăposteşte acum monede şi arme va deveni dormitor şi ultima, cea a veşmintelor, este locul ideal pentru a lua ceaiul. Muzeografii sunt în subordinea Consiliului Judeţean Prahova, care este acum, automat, parte din dosar. Dar şi Primăria se numără printre cei care se judecă acum cu Parohia Brebu, deşi în primă instanţă nu a avut vreo implicare. “Iniţial, Primăria Brebu nu a fost parte în proces, însă pe parcursul soluţionării cauzei, Biserica nu s-a mulţumit cu ce a cerut într-o primă fază şi şi-a extins obiectul, înţelegând să solicite inclusiv terenul cunoscut ca Parcul Comunei Brebu, în suprafaţă de 2,65 ha, susţinând că, la nivelul anului 1948 şi până în anul 1966, şi acest teren a fost proprietatea sa. Pe cale de consecinţă, Comuna Brebu a devenit parte, alături de Muzeul Judeţean şi Consiliul Judeţean Prahova, în dosarul în care se judecă cererea Parohiei Brebu I pentru retrocedarea Casei Domneşti, a terenului din curte şi din parc”, au transmis reprezentanţii Primăriei. Asta, şi faptul că speră ca Parohia să nu câştige.

Preotul spune că nu are nicio legătură cu procesul

Preotul paroh de la Brebu ne-a spus că este nou şi nu ştie nimic despre acest proces, iar maica stareţă a infirmat că ar fi spus vreodată cele dezvăluite de angajaţi ai Muzeului. ”Vrem să păstrăm destinaţia locului ca Muzeu, dar să îl administrăm noi pentru că aşa vom putea pune înăuntru obiecte bisericeşti. Două dintre maici au studii în Istoria Artei, aşa că ştiu ce au de făcut. Obiectele noastre sunt păstrate acum în biserică, dar locul lor nu este acolo, ci la Muzeu. Cât despre ce se spune, despre ceai şi dormitoare, nu am afirmat aşa ceva niciodată. Contestaţia a venit atât de târziu pentru că preotul era unul bătrânt, în prag de pensionare, şi nu s-a mai putut ocupa de aşa ceva”, a spus Sebastiana Stoian.

După 1863, biserica devine parohială, adică o biserică de mir, pentru locuitorii comunei Brebu, păstrând însă denumirea veche de Mânăstirea Brebu, iar tot atunci s-a decis ca celelalte clădiri din complex să intre în proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, cu destinaţie strict medicală. Pe vremea aceea, localitatea era declarată staţiune balneo-climaterică datorită purităţii aerului, care era echivalentă cu cea din staţiunea Davos, Elveţia.