x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social De ce sărbătoresc catolicii şi ortodocşii Paştele în date diferite

De ce sărbătoresc catolicii şi ortodocşii Paştele în date diferite

26 Mar 2016   •   22:50
De ce sărbătoresc catolicii şi ortodocşii Paştele în date diferite

Catolicii şi protestanţii din întreaga lume se pregătesc să sărbătorească duminică Paştele, în timp ce ortodocşii îl vor sărbători la 1 mai.

În principal, există două motive pentru care creştinii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite.

Primul este că Biserica Ortodoxă foloseşte Calendarul Iulian, în timp ce restul creştinilor folosesc Calendarul Gregorian. Calendarul Iulian este cu 13 zile în urma celui Gregorian.

În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decis să reformeze calendarul după care funcţionează Biserica Catolică. Noul calendar a primit numele de Calendarul Gregorian, este mai precis din punct de vedere astronomic decât cel Iulian şi este folosit în prezent de aproape toată lumea. Calendarul creat de Iulius Cezar era cu 11 minute prea lung, iar, de-a lungul secolelor, s-a decalat faţă de fenomenele naturale, precum schimbarea anotimpurilor.

În consecinţă, în timpul pontificatului lui Grigore, echinocţiul de primăvară, de exemplu, nu mai pica pe 21 martie – dată convenită de preoţi în anii ‘300 pentru echinocţiu. Astfel, Papa a tăiat, pur şi simplu, 13 zile dintr-un an, pentru a reface echilibrul. În plus, anii centenari, precum 1900 şi 2000, pot fi bisecţi numai dacă sunt divizibili cu 400.

În 1923, un sinod al Bisericilor Ortodoxe a fost convocat la Constantinopol şi a luat o decizie foarte controversată la acea dată. Bisericile participante au hotărât să preia Calendarul Gregorian pentru aproape toate sărbătorile, cu excepţia Paştelui, a cărui dată este calculată în continuare după Calendarul Iulian.

În consecinţă, catolicii, protestanţii şi ortodocşii pe rit nou sărbătoresc Crăciuniul, Boboteaza şi alte sărbători simultan, însă Paştele şi sărbătorile corelate, precum Înălţarea Domnului, pică în date diferite.

Ocazional, data Paştelui coincide pentru toţi creştinii. Acest lucru se întâmplă atunci când prima lună plină de după echinocţiu are loc târziu, după 3 aprilie. Fenomenul a avut loc în 2010, 2011, 2014 şi va mai avea loc în 2017 şi în 2034.

În primele trei secole ale creştinismului, nu exista o dată universală pentru Învierea Domnului. Bisericile din diferite părţi ale lumii urmau tradiţii diferite. Unii creştini sărbătoreau Paştele în prima duminică după Pesah, supranumit “Paştele evreiesc”, alţii în aceeaşi zi.

Această problemă a fost ridicată de preoţii care au luat parte la primul Sinod Ecumenic, din 325, de la Niceea. Ei au stabilit o formă de calcul pentru a stabili data Paştelui în concordanţă cu desfăşurarea evenimentelor din Biblie.

Astfel, Paştele este sărbătorit în prima duminică de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, dar numai dacă aceasta pică după Pesah. Pentru a se asigura că nu există confuzii în legătură cu echinocţiul, preoţii au convenit să fixeze data acestuia pentru 21 martie (în prezent, 3 aprilie în Calendarul Iulian).

În epoca modernă, însă, Biserica Catolică şi cele Protestante au decis să nu mai respecte faptul că Paştele creştin ar trebui să pice după cel Evreiesc.

Sursa: news.ro

×