Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uneori, companiile trăiesc mai mult decât statele în care s-au născut. Puține state mai există astăzi în forma pe care o aveau în 1865. BASF există încă. Bayer există încă. Siemens există încă. Thyssenkrupp există încă.
Nașterea marilor campioni industriali germani
Puține exemple ilustrează mai bine longevitatea marilor companii decât industria germană.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, orașe precum Ludwigshafen, Leverkusen, Frankfurt, Berlin și Essen deveniseră laboratoarele unei revoluții industriale care avea să schimbe lumea. Aici au apărut companii ale căror nume continuă să existe și astăzi, chiar dacă puțini mai știu ce înseamnă ele.
Sigur că sunt și inițiale cu o încărcătură aparte. BASF și AGFA. Este foarte greu să reții Badische Anilin - und Soda-Fabrik, adică „Fabrica de Anilină și Sodă din Baden”, respectiv Aktiengesellschaft für Anilinfabrikation, „Societate pe Acțiuni pentru Fabricarea Anilinei”. Dar tocmai aceste denumiri spun povestea unei epoci în care anilina, obținută inițial din gudronul de huilă, revoluționa industria coloranților și transforma Germania în liderul mondial al chimiei fine.
Când chimia a schimbat lumea
Din aceste laboratoare aveau să iasă mult mai mult decât vopsele. BASF producea coloranți, îngrășăminte, mase plastice, cauciuc sintetic și mii de substanțe fără de care agricultura și industria modernă ar fi fost de neconceput. Bayer avea să intre în istorie în 1897, când chimistul Felix Hoffmann a sintetizat acidul acetilsalicilic într-o formă stabilă și potrivită pentru utilizare medicală. În 1899, apărea marca Aspirin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente din lume. Un comprimat de Aspirină conține și astăzi acid acetilsalicilic, utilizat împotriva durerii, febrei și inflamației, iar în doze mici, pentru reducerea riscului formării cheagurilor de sânge.
AGFA avea să schimbe, la rândul ei, modul în care oamenii își păstrau amintirile. Filmele fotografice, plăcile fotografice, peliculele cinematografice, radiografiile medicale și, mai târziu, benzile de magnetofon și casetele audio au purtat numele companiei în milioane de locuințe. Pentru generațiile anilor 1960, 1970 și 1980, AGFA era la fel de familiară precum Kodak sau Fuji. În multe case europene, vacanțele erau fotografiate pe film AGFA, iar muzica era înregistrată pe benzi și casete fabricate cu tehnologia companiei. În 1964, Bayer și-a unit activitățile fotografice cu compania belgiană Gevaert, luând naștere Agfa-Gevaert. Astăzi, sediul grupului se află la Mortsel, în Belgia, iar compania continuă să existe, deși nu mai este asociată cu aparatele foto ale turiștilor, ci cu imagistica medicală, tiparul industrial și tehnologiile digitale. Poate că aceasta este cea mai discretă formă de reziliență: momentul în care produsul cu care ai devenit celebru aproape că dispare, dar compania găsește o altă cale de a rămâne relevantă.
Dinastiile industriale din spatele brandurilor
Mai există însă un detaliu pe care istoria îl trece adesea cu vederea. În spatele acestor companii nu se aflau doar fabrici, ci adevărate dinastii industriale.
Familia Krupp transformase Essen în capitala europeană a oțelului și a industriei grele. Timp de generații, tunurile, locomotivele, șinele de cale ferată, podurile, utilajele și echipamentele produse de Krupp au ajuns pe aproape toate continentele. Pentru mulți contemporani, numele companiei devenise aproape sinonim cu puterea industrială a Germaniei.
În apropiere, familia Thyssen construia un alt imperiu al oțelului și cărbunelui. Minele, furnalele și combinatele sale au alimentat industrializarea germană și au contribuit la transformarea Ruhrului într-unul dintre cele mai mari clustere industriale din lume. Astăzi, Thyssenkrupp continuă să existe, deși economia în care operează este complet diferită de cea în care s-a născut.
La Berlin și apoi la München, Siemens schimba o altă lume. Nu era vorba despre oțel, ci despre electricitate. Generatoare, turbine, motoare electrice, tramvaie, centrale, aparatură medicală, telefoane, sisteme de telecomunicații și automatizări au făcut din Siemens unul dintre pionierii celei de-a doua revoluții industriale. Dacă BASF și Bayer au schimbat chimia, Siemens a schimbat felul în care energia circula prin fabrici și orașe.
IG Farben și concentrarea puterii industriale
În 1925, o parte importantă a industriei chimice germane - BASF, Bayer, Hoechst, Agfa, Griesheim-Elektron și Weiler-ter Meer - a fost reunită în IG Farben, unul dintre cele mai mari conglomerate industriale create vreodată. Nu era doar un producător de coloranți sau medicamente. IG Farben fabrica îngrășăminte, combustibili sintetici, cauciuc sintetic, fibre, materiale plastice, produse farmaceutice și mii de substanțe fără de care economia modernă devenise greu de imaginat. În anii 1930, grupul se număra printre cele mai mari companii din lume și reprezenta expresia supremă a puterii industriei chimice germane.
Reconstrucția Germaniei și paradoxul Planului Marshall
După război, conglomeratul a fost desființat, iar BASF, Bayer și Hoechst au reapărut ca entități independente. În aceeași perioadă, Germania Occidentală beneficia de sprijinul financiar al Planului Marshall, iar reconstrucția economică începea să prindă viteză.
Aici apare unul dintre marile paradoxuri ale reconstrucției europene. Planul Marshall a furnizat capitalul necesar reconstrucției, dar nu putea crea din nimic competențe, ingineri, laboratoare, universități, brevete și o cultură industrială construită în mai bine de un secol. Acestea existau deja. Concerne precum Krupp, Siemens, BASF, Bayer și Thyssen și numeroase alte companii reprezentau un patrimoniu tehnologic și uman pe care nici războiul nu reușise să îl șteargă complet. Tocmai întâlnirea dintre capitalul american și tradiția industrială germană avea să facă posibil ceea ce istoria avea să numească mai târziu Wirtschaftswunder - miracolul economic vest-german.
Alfried Krupp și renașterea unei dinastii
Poate cel mai spectaculos simbol al acestei reziliențe îl reprezintă povestea lui Alfried Krupp von Bohlen und Halbach, moștenitorul celei mai cunoscute dinastii industriale germane. Nici măcar numele său nu era întâmplător. În Germania imperială, numele unei dinastii industriale era considerat aproape la fel de valoros ca uzinele, brevetele și tehnologiile pe care le deținea. Pentru ca numele Krupp să nu dispară odată cu lipsa unui moștenitor pe linie masculină, Gustav von Bohlen und Halbach, soțul moștenitoarei Bertha Krupp, a primit, cu aprobarea împăratului Wilhelm al II-lea și în baza testamentului lui Friedrich Alfred Krupp, dreptul de a adăuga numele Krupp. Astfel a luat naștere numele Krupp von Bohlen und Halbach, purtat ulterior și de Alfried.
Citește și: Miliardarii naziști: istoriile familiilor germane îmbogățite în vremea lui Hitler
Condamnat la Procesele de la Nürnberg pentru folosirea muncii forțate și alte infracțiuni legate de activitatea concernului în timpul războiului, Alfried Krupp von Bohlen und Halbach a fost eliberat în 1951, iar averea și controlul companiei i-au fost restituite. În aceeași perioadă, reforma monetară și relansarea economiei vest-germane începeau să dea rezultate. Capitalul american oferea resursele financiare, însă marile concerne germane reprezentau un patrimoniu tehnologic și uman care nu putea fi cumpărat peste noapte. Mai puțin de două decenii mai târziu, concernul Krupp redevenea unul dintre marile simboluri ale industriei Europei Occidentale, iar Germania Federală - locomotiva economică a Pieței Comune Europene. La moartea sa, în 1967, Alfried Krupp von Bohlen und Halbach și-a transferat aproape întreaga avere către fundația care îi poartă numele. Și astăzi, aceasta finanțează cercetarea, educația și cultura și rămâne unul dintre principalii acționari ai Thyssenkrupp. Puține istorii corporative ilustrează mai bine faptul că reziliența unei companii nu înseamnă doar supraviețuirea unor fabrici, ci continuitatea unui nume, a unui patrimoniu tehnologic și a unei culturi industriale capabile să traverseze generații.
Când companiile supraviețuiesc statelor
Paradoxul este impresionant. Imperiul German a dispărut. Republica de la Weimar a dispărut. Germania a fost împărțită, apoi reunificată. Războiul Rece s-a încheiat, iar globalizarea a mutat fabrici și lanțuri de aprovizionare pe toate continentele. Însă BASF, Bayer, Siemens și Thyssenkrupp au continuat să existe, reinventându-se de fiecare dată când economia mondială și-a schimbat direcția.
Poate că aceasta este adevărata definiție a rezilienței economice. Nu reziliența unei fabrici și nici a unei tehnologii, ci a unei organizații capabile să traverseze imperii, republici, războaie, crize și revoluții tehnologice fără să-și piardă complet identitatea. Uneori, un stat dispare mai repede decât un brand.
Efectul Lindy al capitalismului
Poate că cele mai durabile creații ale unei civilizații nu sunt întotdeauna statele, ci brandurile și companiile pe care le lasă în urmă. Iar unele dintre mărcile pe care le vedem astăzi pe cutiile de medicamente, în trenurile de mare viteză, în centralele electrice sau în industria chimică au o istorie mai lungă și mai complicată decât a multor guverne care s-au succedat în jurul lor.
Poate că acesta este adevăratul efect Lindy al capitalismului: unele companii ajung să supraviețuiască lumii în care s-au născut. Istoria schimbă hărțile. Economia păstrează numele.
Citește pe Antena3.ro
