x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Trenurile CFR întârzie 12.500 de minute pe zi

Trenurile CFR întârzie 12.500 de minute pe zi

de Cristian Anton    |    08 Noi 2017   •   10:14
Trenurile CFR întârzie 12.500 de minute pe zi

Întârzierea medie zilnică a trenurilor CFR Călători a fost de 12.500 de minute, în primele nouă luni din 2017, 70% din cauze fiind provocate de CFR Infrastructură, a declarat ministrul Transporturilor, Felix Stroe. „Pot să admit o cauză care ţine de intemperii, dar, doar 5% din cauze sunt datorate vechimii materialului rulant, a condiţiei tehnice în care se află materialul rulant, 70% sunt datorate lui CFR Infrastructură, care, atunci când a avut probleme cu infrastructura de cale ferată, cum a procedat? De regulă, dacă îmi permiteţi o paralelă, ca pe şosea, când apare o problemă, să pună mesaje precum „Ocoliţi”, „Reduceţi viteza” şi le uită acolo doi ani de zile”, a argumentat Stroe. Ministrul Transporturilor a anunţat că vor fi analizate toate restricţiile feroviare impuse de CFR. „Am dispus să fie analizate toate restricţiile din ultimii doi ani de zile, 2016 integral şi 2017, la zi, să vedem când s-au instituit şi cum au fost remediate cauzele”, a spus ministrul. 

×