x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD GALBEN de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe judeţe, până la ora 16:30. Ce zone sunt afectate

COD GALBEN de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe judeţe, până la ora 16:30. Ce zone sunt afectate

07 Aug 2014   •   13:55
COD GALBEN de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe judeţe, până la ora 16:30. Ce zone sunt afectate
UPDATE 15:15 - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi atenţionări nowcasting Cod galben de furtună pentru judeţele Sibiu, Suceava şi Neamţ, valabile până în jurul orei 16:30.

Potrivit meteorologilor, până la ora 16:00, în zona de munte din judeţul Sibiu, mai ales în zona localităţilor Poiana Sibiului, Jina, Miercurea Sibiului, Tilişca, Apoldu de Jos, Sălişte, Orlat şi Arpaşu de Jos, Cârţişoara, Porumbacu de Jos, Cârţa, Avrig, Racoviţa, Turnu Roşu se vor semnala cantităţi de precipitaţii ce vor depăşi 30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

Fenomene similare se vor semnala, până la 16,30, şi în zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ, unde cantităţile de apă vor atinge şi depăşi izolat 20-25 l/mp.
.....................................

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting Cod galben de ploi, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului, valabilă până la ora 15:30 pentru zona montană din sud-estul judeţului Braşov, zona de munte din sudul judeţului Alba şi nord-estul judeţului Mureş.

În localităţile Moieciu, Bran, Râşnov, Predeal, Săcel, din Braşov, în zona localităţilor Şugatg, Cugir, Săsciori, Săliştea, Pianu, din Alba, precum şi în zona localităţilor Răstolniţa, Lunca Bradului, Suseni, Batoş, Stânceni, Ruşii Munţi, Brâncoveneşti, Gurgiu, Podac, Ibăneşti, Eremitu, Sovata din Mureş, se vor semnala cantităţi de precipitaţii ce vor depăşi 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici şi medii.

×