Dead Line

Noi, ăştia din presă, avem o regulă fără respectarea căreia nu putem exista. Este legea nemiloasă a dead line-ului, a termenului-limită de predare a materialului ce urmează să fie publicat sau difuzat.

Noi, ăştia din presă, avem o regulă fără respectarea căreia nu putem exista. Este legea nemiloasă a dead line-ului, a termenului-limită de predare a materialului ce urmează să fie publicat sau difuzat. In nici o echipă redacţională nimeni, sub nici un motiv, nu poate incălca această lege, pentru simplul motiv că un astfel de gest ar aduce prejudicii incalculabile. Publicaţia trebuie să plece la tipar la dată şi, aproape intotdeauna, la oră fixe. Emisiunile intră pe sticlă sau ies in eter la programări care se măsoară in secunde. In meseria noastră (despre care puţini ştiu căt este de stresantă), cine nu poate respecta termenul-limită se autoexclude rapid şi silenţios. Orice abatere de la dead line trebuie serios motivată şi pusă in vederea şefului ierarhic direct, in aşa fel, incăt acesta să poată avea timpul necesar să inlocuiască materialul ce nu poate veni la timp şi să asigure fluiditatea difuzării suportului media.

Mă intreb adeseori de ce nu se poate practica o rugurozitate similară şi in alte domenii de activitate, bunăoară in construcţii sau amenajări, domeniile de care acest supliment este responsabil. In orice contract, fie el direct intre executant şi beneficiar, de antrepriză cu mai multe părţi implicate, există termene de predare a lucrărilor, pe etape şi categorii bine definite. Depăşirea acestor termene atrage prejudicii evidente, care generează penalizări. Cu toate acestea, pe la noi, prin Romănia, arareori sunt respectate la zi obligaţiile privind incheierea lucrărilor, intărzierile in predarea produsului finit fiind mai intotdeauna de ordinul lunilor sau al anilor. Cum işi poate permite un constructor să termine o casă in decembrie dacă se obligase, contractual, să iţi dea cheile in iunie? Aici nu este numai o problemă strict juridică (poate contractele sunt băntuite de vicii de fond sau de formă), ci mai ales una de mentalitate, atăta vreme căt mulţi dintre prestatori işi asumă termene pe care sunt conştienţi că nu le vor putea onora. Un lanţ interminabil de slăbiciuni, neconcordanţe şi incompetenţe aduce beneficiarul in pragul disperării şi il obligă să preia toate daunele provocate, pur şi simplu pentru motivul că in acest domeniu funcţionează principiul păgubos "mai bine mai tărziu decăt niciodată".

Voi reveni asupra acestui subiect cu date concrete şi cu exemple edificatoare, bazăndu-mă şi pe informaţiile venite de la cititorii noştri.

Vreau să mulţumesc dlui Petre Covacef din Constanţa pentru frumoasele cuvinte pe care mi le-a trimis in urma editorialului, privind starea şantieristului romăn. Cu o singură, necesară, precizare: nu sunt constructor de meserie şi nici arhitect. Sunt un om cu experienţă de peste zece ani in presa de specialitate şi care nu a semnat nimic, niciodată, fără a avea asigurată o documentare completă şi riguroasă.