Capitalismul cu caşchetă.

Un guvernator de banca centrala, un re­dactor-sef de ziar economic, un vanzator la butic ar trebui sa fie libe­rali in gandire si-n comportament, fiind­ca lucreaza cu piete.

Pentru re­gle­mentator e suficient sa adune cu­tumele pietei intr-un co­dex pentru ca aceasta sa ramana func­tionala. Edi­torul se poate mar­gini sa militeze pentru un mediu in care se face cu usurinta business, nu unul in care se majoreaza taxele, fiindca asta duce, dupa cum remarca chiar Karl Marx, la disparitia capita­lismului. Iar co­mer­ciantul n-are de ce sa-i replice clientului care-i spune ca nu-i mai cal­ca prin pravalie daca nu-i aduce o anumita marfa cu: 'Este op­tiunea dvs.!', ci sa-i faca rost de ea.

In Romania, din nefericire, e exact pe dos. Bancile abunda de norme de se­curitate, isi 'cunosc' clientii ce­ran­du-le actele la control si cand de­pun bani, si cand isi platesc telefonul, fara a le oferi insa produse elemen­tare. Nu stiu daca acest fapt e determinat de experienta reglementatori­lor, dar cert este ca, in lipsa produ­se­lor, normele de securitate nu prea au ce apara. Acelasi lucru se poate spune si despre jurnalistii financiari care cer statului sa intervina asupra pie­te­lor care 'gresesc'.

Chiar daca ei soli­ci­ta implicit autoritatilor sa le reduca nu­marul de cititori. Iar la magazinele mici, dar cu acelasi nume, unde 'Este optiunea dvs.!' se traduce prin 'Nu-ti convine, nu cumpara, oricum avem pozitie dominanta', esti constrans sa achizitionezi marfurile la care s-au gandit ei ca le-ar fi de folos sa le van­da, nu cele de care ai tu nevoie. De fapt, acelasi lucru se observa si la banci. N-am vazut sa fie intrebati clien­tii de ce servicii au nevoie. Ban­cherii stiu mai bine decat utilizatorii ce-si doresc, cu riscul de a nu se orien­ta spre client, luat ca individ, ci spre categorii de clienti, ceea ce inseamna mai putina eficienta si flexibilitate.

Si, din pacate, o astfel de atitudi­ne nu razbate doar din comporta­men­tul bancherilor si comerciantilor, ci si din al celor care administreaza stra­zile. Intr-un oras cu trafic sufocant, cum e Bucurestiul, apar garduri pe mijlocul bulevardelor, se in­mul­tesc semafoarele, iar masinile de gu­noi sau de curatenie stradala ope­rea­za la ore de varf, nu noaptea. Bine­in­te­les ca si edilii, precum bancherii si bu­ticarii, stiu mai bine decat utilizatorii ce vor, in loc sa-i intrebe daca sunt de acord sa puna sensuri unice pe strazi unde trece o masina pe ora ori sa planteze inca un semafor pe artere strabatute de zeci de automobile pe minut. Exista solutii pentru a-i impaca si pe pietoni, si pe automobilisti: pasaje si linii de metrou in loc de semafoare si linii de tramvai. Numai ca decidentii sunt 'setati' pe norme de securitate, nu pe princi­piul: 'Timpul este bani'.

Toate aceste costuri duc la alocari defectuoase de resurse si decalaje, deoarece un grad mai redus de liber­tate inseamna intotdeauna un minus in dezvoltare. Iar totul porneste de la faptul ca reglementatorul, comer­cian­tul, bancherul, edilul nu-i in­trea­ba pe utilizatori ce doresc. Ei stiu mai bine decat cei care folosesc produsele. Iata si motivul pentru care editorii de presa pornesc de la ideea ca cititorii nostri sunt mai prosti decat noi.