Reţeta de suflet

Proba pîinilor şi a peştilor. Beatriz Giménez Garcia, o focoasă spanioloaică pe care am cunoscut-o în călătoria la Valencia şi Benidorm, mi-a vorbit într-o seară de aprilie despre felul în care o femeie destoinică poate hrăni o "armada" de guri flămînde. Şi asta cu ajutorul unei singure pîini.

Proba pîinilor şi a peştilor. Beatriz Giménez Garcia, o focoasă spanioloaică pe care am cunoscut-o în călătoria la Valencia şi Benidorm, mi-a vorbit într-o seară de aprilie despre felul în care o femeie destoinică poate hrăni o "armada" de guri flămînde. Şi asta cu ajutorul unei singure pîini. Însă una mai puţin obişnuită: cu sardine. Pentru a pregăti "torta de sardinas" ea frămîntă mai întîi un aluat obişnuit de pîine, din făină, apă, sare şi drojdie. Îl lasă la dospit, după care amestecă aluatul (să spunem că este un kilogram) cu o ceşcuţă de ulei de măsline. Întinde apoi, folosind numai mîinile, o foaie mare cam cît tava pentru cuptor. Ia opt sardine sărate şi
le aşază peste aluat, apăsîndu-le cu mîna, pentru a intra mai adînc. Pune tava la cuptor vreme de-un ceas, după care o scoate, lasă turta să se răcească puţin şi-apoi o rupe cu amîndouă mîinile, astfel încît fiecare porţie să conţină şi cîte un peşte. Îmi întinde şi mie o bucată: "Mai demult, astfel de turte cu sardine se pregăteau pentru ţăranii care ieşeau la cîmp. O luau cu ei, împreună cu un vas mare cu apă. Luau cîteva înghiţituri de pîine, apoi o cană cu apă, îşi ştergeau fruntea şi se întorceau la muncă. Reţeta aceasta a fost creată din nevoia de economie. De timp – căci nu mai pregăteai şi pîinea şi mîncarea – şi de spaţiu, căci în desaga cu care plecau la lucru nu aveau loc să pună o oală cu tocană". Acelaşi principiu e folosit şi la pregătirea altor bucate tradiţionale. De exemplu, pentru "pan del soldao" (pîinea soldatului), din aluat (făină, apă, sare, drojdie) se întind două foi. Pe una din ele se aşază zece bucăţi de "chorizos" (cîrnăciori de porc afumaţi şi condimentaţi), iar cealaltă foaie se aşază deasupra. Se lasă puţin la dospit, apoi se coace mai bine de o oră. Tradiţia spune că, pe vremuri, fiecare ostaş spaniol avea în raniţă o astfel de pîine, fie că pleca la război, fie că pornea într-o călătorie.

Învingătorii

Ne reîntoarcem (pentru încă o ediţie din Jurnalul de bucătărie), în Spania, acolo unde ne aşteaptă doi oameni speciali. Doi emigranţi care au reuşit în ceea ce şi-au propus. Georges este belgian. Monica este româncă. Amîndoi lucrează – pe poziţii diferite, este drept – în turism. Nu e deloc uşor să ajungi "în top", în acest domeniu, tocmai la Benidorm, în cea mai mare staţiune turistică a Europei. Ei au demonstrat însă că se poate. Şi tot un om care a reuşit pe tărîmul Spaniei este Andra Rotaru. O poetă foarte tînără, căreia în acest an i s-a tradus
volumul de debut la prestigioasa Bassarai Ediciones din Madrid. Între aceste repere, am făcut un popas culinar şi în Valencia, prilej să vă invităm la o paella. ¡Buen provecho!