Reţeta de suflet

Se numeşte Chiraţa. Ceea ce ar vrea să însemne… Domniţa. E aromâncă. Sau machidoancă. Ziceţi cum vreţi, că adevărul acelaşi rămîne. M-a abordat într-o seară de început de toamnă, în Samothraki, spunîndu-mi “Bună seara” cu un accent ciudat, pe care nu l-am recunoscut...

Se numeşte Chiraţa. Ceea ce ar vrea să însemne… Domniţa. E aromâncă. Sau machidoancă. Ziceţi cum vreţi, că adevărul acelaşi rămîne. M-a abordat într-o seară de început de toamnă, în Samothraki, spunîndu-mi “Bună seara” cu un accent ciudat, pe care nu l-am recunoscut... Avea un magazin “de sezon”, în care vindea suveniruri. “Victorii Înaripate” (Nike) din ipsos, bijuterii de argint, nichel sau sticlă colorată, vederi cu căsuţe albe şi valuri albastre, şaluri, batice, gentuţe… toate cu însemne greceşti. M-am mirat s-o aud vorbindu-mi româneşte, dar aveam să aflu că ea, Chiraţa, şi soţul ei, Iorgos, erau de fapt machidoni din Ioannina (nume rostit aromâneşte: Ianina), din Epir, în nord-vestul Greciei. Din gura Chiraţei vorbele româneşti curgeau lin. Iorgos avea să-mi explice “misterul”: “Papa al lu’ papa al lu’ papa al lu’ Chiraţa” (un străbun, adică) a venit în Epir din România şi-n casa ei se vorbea altfel, ca un semn de apartenenţă la alte locuri. În ciuda unui bagaj lingvistic în bună parte comun şi-a istoriei de familie a Chiraţei, ne-am împrietenit greu. Abia în ultima zi a şederii mele în Samothraki am aflat cîte ceva despre ei. Şi-o reţetă. S-o iau acasă. “Gurun” (purcel) de lapte cu “rigani” (oregano). Sau, “pre numele lui” grecesc: “gurunopulo ladorigani”. Se curăţă o jumătate de kilogram de cartofi, se spală şi se taie în bucăţi mari. Se curăţă purcelul de lapte, se goleşte de măruntaie, se spală, iar în interior se pun cartofii, doi-trei căţei de usturoi, sare, piper, oregano şi puţin ulei de măsline. Se prinde cu scobitori, să nu se desfacă. Se înţeapă purcelul şi în exterior, introducîndu-se bucăţele de usturoi. Se unge cu ulei de măsline şi suc de lămîie, se presară oregano şi se dă la cuptor o oră, o oră şi un sfert la foc mijlociu. Ultimele vorbe ale lui Iorgos: “Cînd «fugiţi» la Bucureşti? ’Ne’sară… D-apoi «fugiţi» cu ghini…”.

 

ProEtnica 2008

Volker Reiter face parte din “al patrulea val” de germani stabiliţi în România. Neamţ get-beget, a “emigrat” în Ardeal către sfîrşitul ultimului deceniu al mileniului trecut. Prin venele lui Adrian Ivaniţchi, după propria-i mărturisire, “curge sîngele mai multor etnii”. Celor doi li se datorează perenitatea unui festival unic în ţara noastră – “ProEtnica” –, derulat prin Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara-Segesvar-Schassburg, festival care îi adună, an de an, pe reprezentanţii tuturor comunităţilor etnice recunoscute oficial în România. Anul acesta, Jurnalul de bucătărie a urmărit evenimentul, adunînd poveşti despre locuri, oameni şi… reţete.