Crucea ne apara

Considerat unul dintre simbolurile fundamentale ale omenirii, crucea are o istorie extrem de veche, prezenta sa fiind semnalata cu mult timp inaintea crestinismului, in majoritatea civilizatiilor vechi si pe toate meridianele globului.

Marturii despre cruce ne parvin din Egipt si din Grecia, din China si din Mexic, din Imperiul Roman si din lumea celtica. Peste tot crucea este semnul plastic care concentreaza in forma sa sculptata, incizata, pictata sau caligrafiata pe papirus, o uriasa cantitate de informatii referitoare la universul spiritual al fiecarei civilizatii. Structura plastica a crucii devine o adevarata emblema, un simbol al credintelor ce i-a animat pe cei ce au realizat respectivele forme. Din aceste considerente vorbim si astazi despre "crucea celtica", "crucea de Malta", "crucea greceasca" etc.

COMPLEXITATE. Pentru antici crucea era sinteza celorlalte trei simboluri fundamentale: cercul, centrul si patratul. Intersectia celor doua brate ale crucii genera "centrul", adica locul unde cerul intalneste pamantul, in care timpul se amesteca cu spatiul. Crucea este legatura dintre cosmos si centrul originar, este permanenta comunicare dintre pamant si cer, de sus in jos si de jos in sus. Din aceasta perspectiva, crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului care randuieste si masoara spatiul sacru, ordoneaza vetrele de locuire, strabate campurile si cimitirele. Incrucisarea bratelor sale marcheaza raspantiile.

Crucea este un simbol ascensional cu dubla semnificatie. Ea explica misterul centrului care are putere de a emana, de a imprastia, dar si de a aduna.

In lumea celtica simbolismul crucii se combina cu simbolismul "cercului". Crucea celtica este inscrisa in cerc, avand brate egale. La intersectia acestora apare totdeauna un mic glob care face trimitere la simbolismul "centrului". In evolutia sa temporala, crucea celtica a cunoscut mai multe variante de reprezentare. In unele dintre acestea, bratele crucii inscrise in cerc depasesc limitele cercului, devenind "roata". In civilizatia vechilor mexicani, simbolul crucii exprima totalitatea lumii care se ordoneaza sub semnul crucii, iar la centrul ei era plasat Zeul Focului.

MANTUIRE. Traditia crestina imbogateste foarte mult simbolismul initial al crucii, incluzand imaginea mantuirii si patimilor lui Hristos. Crucea se identifica la crestini cu Iisus Rastignit, motiv pentru care ea devine cel mai viu simbol al lor. Crucea este slavita in sarbatori speciale - Aflarea Sfintei Cruci, Aratarea Sfintei Cruci, Scoaterea Sfintei Cruci, Inaltarea Sfintei Cruci - , este cantata in imnuri liturgice si este adorata ca "relict sfant", fiecare bucatica din lemnul sau.

In iconografia crestina crucea s-a bucurat de o mare atentie, existand mai multe modalitati plastice de reprezentare a simbolismului: crucea in forma de X si T, crucea cu varf si o singura bara orizontala, crucea cu varf si doua bare orizontale, crucea cu varf si trei bare orizontale, crucea cu brate egale, inscrisa in patrat ("crucea greaca") si crucea cu brate inegale, inscrisa in dreptunghi ("crucea latina"). Fara a se exclude unele pe celelalte, aceste variante exprima particularitatile culturale de perceptie si interpretare simbolica a aceluiasi adevar crestin: crucea, expresia mantuirii si a patimirii.

Din bogatul simbolism al crucii, spiritualitatea populara romaneasca a conservat mai multe categorii de martori vizuali ce pot fi intalniti in casa si gospodaria taraneasca traditionala, in vatra satului, la raspantii, pe hotare si in holdele cu semanaturi. Motivul crucii este realizat intr-o infinitate de variante plastico-decorative, in materiale si tehnici dintre cele mai diverse. Cioplit, incizat, sculptat, tesut, brodat, pictat pe lemn, piatra, os, suprafata textila sau pe piei de animale, simbolul crucii atesta de fiecare data credinta romanilor in forta invincibila a simbolului capabil de a le proteja viata, alungand raul dincolo de spatiul vital al individului, al familiei, al neamului si al comunitatii. Crucea ocroteste viata, o ajuta sa se implineasca, deschizandu-i perspectiva nemuririi.

Pentru romani crucea este protectoarea casei, aparatoarea holdelor si a semanaturilor, este scutul de care tot raul se loveste, fara sansa de a-l atinge pe omul credincios, ce stie sa se apere. In temeiul unor asemenea convingeri, indiferent de zona etnografica in care ne aflam, pe tot cuprinsul Romaniei, observam si astazi cum taranii isi pun pe acoperisul caselor, uneori si al grajdurilor, cruci din lemn, ceramica sau metal pentru "a-si feri casele de fulgere si trasnete si de alte rele". Pe monumentalele porti transilvanene din tara Oltului, Maramures, Tarnave, Odorhei si Ciuc sunt sculptate cruci alaturi de rozete, "pomi ai vietii", "Soare si Luna", uneori chiar "Arhangheli", in speranta ca aceste simboluri vor impiedica fortele raului (spiritele malefice) sa intre in gospodarii. In aceleasi zone, ancadramentele usilor si ferestrelor de la case sunt impodobite cu aceleasi categorii de simboluri pentru "a opri raul sa intre in casa"; "acolo unde crucea vegheaza, raul nu poate trece pragul". Credintele legate de nevoia protejarii simbolice a pragurilor ce despart spatiul omului de spatiul nedefinit cuprind nenumarate referiri la eficienta protectoare (apotropaica) a crucii amplasate in asemenea locuri. Amenajarea spatiului de locuit aduce in atentie solutii decorative ingenioase si diferentiate in functie de specificul zonal. Dincolo de marea diversitate a formulelor de amenajare decorativa a spatiului de locuit descoperim, ca o constanta, simbolul crucii, prezent pe stergarele si batistele ce impodobesc peretii, pe strachinile agatate in cuiere de lemn sau asezate pe podisoare (dulapuri), pe lazile de zestre si pe spatarele scaunelor ce inconjoara masa.

Un interior dintr-o casa taraneasca din Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" in care se poate observa motivul crucii tesut de peretar spre a veghea somnul stapanilor

MOTIVUL. In jurul vetrei, al sobei sau al cuptorului, gospodinele aduna nenumarate vase necesare pregatirii bucatelor. Multe dintre aceste obiecte de uz gospodaresc sunt lucrate si impodobite de mesterii tarani cu motivul crucii. In Bucovina, sararitele din lemn au cruci decupate pe margini, la fel vasele pentru dus pasca la biserica. Lingurile din multe regiuni ale tarii au pe coada, crestat sau traforat, tot semnul crucii. Un obicei stravechi din Apuseni, Marginimea Sibiului si tara Hategului obliga pe tinerii pastori plecati cu turmele la varat sa ofere iubitelor, cand se intorceau toamna in sat, o furca de tors. Sentimentele tanarului erau apreciate in concordanta cu "frumusetea furcii". Dupa cat de bine era lucrata furca si impodobita cu diverse motive, dupa gradul de dificultate a compozitiilor decorative, fata judeca "intensitatea iubirii" feciorului.

Adevarate "capodopere ale artei lemnului" aceste furci - insemne premaritale de altfel - aveau la loc de cinste intre decoratiuni si motivul crucii. Fata, viitoare nevasta, daca accepta furca, torcea pe ea caerele de lana si fuioarele de canepa necesare realizarii tesaturilor de casa. Pentru succesul acestei dificile activitati era invocata "puterea crucii" de pe furca, ce veghea ca firul sa se traga egal, iar fata sa nu fie deocheata in sezatori.

Costumul popular de sarbatoare, mai ales camasile, au inclus simbolul crucii in broderiile care le impodobesc. In zonele pastorale din Carpati (Neamt, Loviste, Hateg), "camasile cu barbure" si glugile ciobanesti sunt categorii de port traditional barbatesc care etaleaza la loc de cinste "crucea". In tara Vrancei, femeiile au inclus "crucea" in rafinata si eleganta broderie a vesmintelor de sarbatoare. Toate aceste exemple vorbesc de functia protectoare (apotropaica) a acestui simbol. Desigur, multe sunt genurile creatiei populare romanesti care atesta existenta simbolismului crucii.

La margine de drum, la intrarea in sate, la raspantii, la izvoare si fantani, dar si printre semanaturi descoperi cruci din piatra sau lemn care strajuiesc tacute si misterioase respectivele perimetre. Impreuna cu troitele, aceste cruci vegheaza viata oamenilor, iar acestia le cinstesc in sarbatori. La Rusalii si la Sanziene, la Nedei si la Praznice/Hramuri, oamenii se aduna in jurul lor pentru a practica diverse ceremonialuri de alungare a spiritelor rele si de invocare a belsugului, fertilitatii si sanatatii.

Dr. Doina Isfanoni
Director Stiintific - Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"

"Pe monumentalele porti transilvanene din tara Oltului, Maramures, Tarnave, Odorhei si Ciuc sunt sculptate cruci alaturi de rozete, «pomi ai vietii», «Soare si Luna», uneori chiar «Arhangheli», in speranta ca aceste simboluri vor impiedica fortele raului (spiritele malefice) sa intre in gospodarii."

OMUL BUN SFINTESTE LOCUL Sfestania reprezinta sfintirea casei credinciosilor. Preotul vine acasa si sfinteste apa cu care stropeste intreaga locuinta, precum si pe cei care traiesc in acea familie si se roaga pentru ei. Sfestania este pentru casa ceea ce este spovedania pentru om. Prin spovedanie, prin marturisirea pacatelor si dezlegarea acestora de catre preot omul isi curateste sufletul. In acelasi fel si prin stropirea cu agheasma si prin rugaciunile speciale ale preotului casa este sfintita. Se curateste de tot raul provocat fie de pacatele celor care locuiesc in ea, fie de oameni rauvoitori, fie de duhurile cele rele. Sfestania se poate face periodic, cu atat mai mult in zilele de post, cand suntem mai predispusi spre rugaciune si fapte bune. (Daniela Sontica) RUGACIUNE CARE SE CITESTE LA FIECARE POST Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta cea Veche si Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului; ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si ne petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin! RAul intrA In casA sAvArSindu-l Nu exista o perioada anume cand este "mai bine" sa se faca sfestanie. Preotul poate sa savarseasca sfestanie la casa credinciosului oricand acesta o cere. Ori de cate ori crestinul simte nevoia de a face curatenie in mediul in care traieste poate sa cheme si preotul pentru a indeplini cele necesare cultului. Mai demult exista obiceiul ca in fiecare luna oamenii credinciosi sa faca sfestanie. Depinde de evlavia si dorinta fiecaruia de a face "curat" prin casa si prin suflet. Casa nesfintita este vulnerabila lucrarii raului, in timp ce aceia care traiesc intr-o casa sfintita sunt ocrotiti, lipsindu-se de ocrotire cand ei insisi aduc raul in casa prin savarsirea lui. (Daniela Sontica)